
Datele economice recente din multe ţări sunt sub estimările deja pesimiste ale FMI, care indică un declin de 3% al economiei globale în acest an, a declarat Kristalina Gheorghieva. Oficialul a adăugat: „Fără soluţii medicale urgente, s-ar putea materializa, din păcate, scenarii mai sumbre pentru anumite economii. Nu se cunoaşte evoluţia acestui virus, ceea ce ar putea înrăutăţi şi mai mult prognozele economice”, conform Agerpres.
În aprilie, FMI previziona o contractare de 3% a economiei globale în 2020, cel mai sever declin de la Marea Depresiune din anii ‘1930, urmată de o redresare parţială în 2021.
Retragerea în protecţionism ar putea slăbi perspectivele de redresare a economiei globale în acest moment critic, a avertizat Georgieva. Întrebată cât de îngrijorată este de aceste evoluţii, ea a răspuns că sporirea tensiunilor comerciale dintre SUA şi China ar putea periclita economia mondială.
FMI a furnizat asistenţă de urgenţă pentru 50 din cele 103 ţări care au cerut ajutor, a precizat directorul general al Fondului Monetar Internaţional.