Kristalina Georgieva, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), a declarat la Forumul de la Davos că ţările trebuie să redirecţioneze subvenţiile directe şi indirecte, în valoare de aproximativ 7.000 de miliarde de dolari pe an, dinspre combustibilii fosili spre combaterea schimbărilor climatice.
Kristalina Georgieva a spus că subvenţiile totale pentru combustibili fosili includ subvenţii guvernamentale directe în valoare de 1.300 de miliarde de dolari precum şi subvenţii indirecte, printre care se numără şi eşecul de a pune un preţ pe emisiile de carbon, adăugând că acest preţ trebuie să ajungă la 85 de dolari pe tonă în 2030.
Stabilirea unui preţ al emisiilor de carbon la doar 25% din nivelul de 85 de dolari pe tonă ar genera fonduri în valoare de 800 de miliarde de dolari, bani care ar putea fi utilizaţi pentru combaterea schimbărilor climatice, în timp ce un preţ stabilit la 50% din nivelul de 85 de dolari pe tonă ar genera 1.500 de miliarde de dolari, a estimat Georgieva.
Kristalina Georgieva: „Ceea ce vreau să spun este că trebuie să facem rost de resurse, să le luăm de acolo de unde fac rău şi să le punem acolo unde ajută”, conform Agerpres.
FMI include obiectivele referitoare la reducerea emisiilor în discuţiile de politică macroeconomică cu ţările mari poluatoare precum şi obiective de adaptare la climă cu ţările vulnerabile