FacebookTwitterLinkedIn

Kremlinul a criticat Japonia pentru poziția sa „neprietenoasă” față de Rusia, spunând că îngreunează dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două țări, inclusiv în zona energiei, transmite Reuters.

Japonia s-a alăturat celorlalți membri ai G7 – Grupul celor șapte democrații bogate – în impunerea de sancțiuni drastice față de Rusia. Moscova a fost de asemenea deranjată că G7 planifică să pună un plafon prețului petrolului și a reacționat la declarațiile făcute weekend-ul trecut de prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida, prin care acesta anunțat susținerea plafonului planificat de ceilalți membri ai G7. “Am ajuns la un acord prin care comunitatea internațională va stabili un sistem în care prețurile petrolului importat din Rusia va fi plafonat la aproximativ jumătate din cât este în prezent, iar comunitatea internațională nu va cumpăra și nu va permite achiziția de petrol peste acest nivel,” a spus Kishida în speechul său de campanie pentru alegerile care vor avea loc în 10 iulie.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a spus ieri reporterilor că “Japonia ia o poziție foarte neprietenoasă față de Rusia. În orice caz, această poziție nu ajută la facilitarea relațiilor de comerț dintre țările noastre – inclusiv la dialogul pe tema energiei.”

“Am discutat ieri propunerea domnului Kishida și am concluzionat că aceasta este doar o inițiativă care nu va fi pusă în practică,” a spus Peskov. “Este îndoielnică posibilitatea luării unei astfel de decizii, la drept vorbind.”

Schema de plafonare a fost discutată pentru prima dată luna trecută de către secretarul trezoreriei Statelor Unite, Janet Yellen, ca parte a campaniei de a crește presiunea asupra Moscovei din cauza invaziei în Ucraina. Forma acordului final și nivelul de preț nu au fost încă anunțate.

Fostul prim-ministru al Rusiei, Dmitry Medvedev, a avertizat marți că prețurile petrolului vor putea depăși $300-$400 per baril la nivel global dacă ar fi să fie implementate plafoanele propuse.

Medvedev a spus de asemenea că Japonia “nu va avea nici petrol și nici gaze din Rusia și nici nu va putea participa în proiectul Sakhalin-2 LNG” în consecință, ceea ce va pune presiune asupra acțiunilor Mitsui & Co și ale Mitsubishi Corp, care sunt acționari în acest proiect.

Purtătorul de cuvânt al guvernului Japoniei, Seiji Kihara, a spus ieri că este la curent cu remarcile lui Medvedev, însă a declinat invitația de a le comenta. El a refuzat de asemenea să confirme dacă s-a stabilit un plafon anume de către G7, și tot ce a spus a fost că “detaliile plafonului urmează a fi stabilite în urma discuțiilor liderilor G7”.