Unitatea are o suprafață de 1.600 de metri pătrați și este cel de-al doilea magazin deținut de brandul turcesc în Timișoara. Acesta va găzdui o gamă largă de piese vestimentare, încălțăminte și aceesorii pentru femei, bărbați și copii.
Magazinul își va deschide porțile joi, 31 martie, începând cu orele 10:00 AM.
Printre noutăți se numără și colecția Koton pentru sezonul de primăvară, care cuprinde piese cheie caracteristice acestui anotimp. (foto)
„Suntem bucuroși să inaugurăm pe 31 martie al doilea magazin al nostru din Timișoara și să ducem astfel mai departe conceptul Koton de modă, calitate și gamă extinsă de produse la un preț accesibil”, declară Burak Akbulat, Country Manager Koton România.
În 2016, Koton va mai deschide patru noi magazine în România, cu o investiție totală de trei milioane de euro și își propune ca până la finalul anului să realizeze o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro.
Pe piața locală, Koton este prezent din 2007, are un număr de 300 de angajați și deține 12 magazine, din care șapte sunt în București și restul în țară, în importante centre comerciale din Constanța, Ploiești, Iași și Timișoara.
Pentru a asigura buna funcționare a acestui site, uneori plasăm în computerul dumneavoastră mici fișiere cu date, cunoscute sub numele de cookie-uri. Apasand pe butonul de “Accept”, iti dai acordul pentru folosirea TUTUROR cookie-urilor. Poti apasa pe butonul "Setari Cookies" pentru a selecta individual cookie-urile.
Site-ul nostru (inclusiv varianta pentru dispozitive mobile) folosește atât cookie-uri de sesiune cât și cookie-urile persistente. Cookie-uri de sesiune vă permit să navigați de la o pagină la alta în cadrul site-ului nostru, precum și reținerea oricăror informații pe care le introduceți. Un cookie de sesiune este șters atunci când închideți browserul sau după o perioadă scurtă de timp. Cookie-uri persistente permit site-ul nostru să-și amintească preferințele și setările dvs. atunci când vizitați site-ul nostru în viitor. Cookie-uri persistente expiră automat după o anumită perioadă de timp.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Aceste module cookie sunt folosite de noi si alte entitati pentru a va oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastra, atat in cadrul site-ului nostru, cat si in afara acestuia.
Un “Internet Cookie” (termen cunoscut si ca “browser cookie” sau “HTTP cookie” sau pur si simplu“cookie”) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisa de către un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet “pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard-disk-ul utilizatorului).