Ruta București – Amsterdam este și ea inclusă în aceasta etapă a extinderii zborurilor, iar primul zbor este programat pe 17 iunie 2020.
Zborurile vor fi operate zilnic începând cu data de 17 iunie, în condiții extinse de igienă pe tot parcursul procesului de check-in, îmbarcare, derulare a zborului și debarcare. Toate zborurile prevăzute în programul de vară pot suferi modificări în funcție de deciziile autorităților, de nevoile pasagerilor din România și de gradul de ocupare al aeronavelor.
„Pasagerii noștri își doresc să revină la bordul aeronavelor KLM, drept dovadă numărul considerabil de rezervări primite încă din primele zile, în care zborul București – Amsterdam a reapărut în sistemele de rezervare. Avem semnale pozitive de la comunitatea de business olandeză, dar și de la românii care lucrează sau locuiesc în Olanda, astfel că ne bucură enorm această veste bună. Toate zborurile vor fi operate cu respectarea tuturor măsurilor de igienă și protecție, atât la bordul aeronavelor noastre, cât și în aeroport”, a declarat Alexandru Dobrescu, Country Manager Air France KLM România și Bulgaria.
Măștile de protecție obligatorii la bord și alte măsuri împotriva COVID-19
Măștile de protecție sunt obligatorii pe toate zborurile operate de KLM, atât pentru pasageri, cât și pentru personalul de zbor. Pe toate zborurile vor avea loc proceduri de curățare a aeronavelor, cu dezinfectarea tuturor suprafețelor care intră în contact cu pasagerii, cum ar fi cotierele, mesele, ecranele etc. Pe zborurile cu un grad de ocupare scăzut, se va implementa distanțarea fizică la bord prin păstrarea scaunelor goale din jurul pasagerului.
KLM își reface rețeaua de destinații și va opera în primă fază un număr minim de zboruri
Până la finalul lunii iulie 2020, planurile KLM includ revenirea la aproximativ 78% din totalul destinațiilor operate înainte de izbucnirea pandemiei. La nivel european, KLM va zbura către 73 de destinații, mai mult decât dublu față de luna mai. Numărul de zboruri este și acesta în creștere. Compania își propune ca în luna iulie să opereze 3.000 de zboruri și un procent de aproximativ 30% din totalul frecvențelor de zbor.