FacebookTwitterLinkedIn

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la Conferinţa Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28) din Dubai, că strategiile României privind schimbările climatice şi energia prevăd un mix energetic bazat pe surse regenerabile şi energie nucleară pentru o țară cu zero emisii nete.

Președintele a subliniat că facilităţile energetice nucleare funcţionează în ţara noastră de aproape trei decenii la standarde înalte de productivitate şi siguranţă, motiv pentru care poate spune că ”avem o experienţă naţională consistentă în acest domeniu”, notează news.ro.

”Ne angajăm să finalizăm două noi unităţi CANDU la Centrala noastră de la Cernavodă şi să construim şi să implementăm SMR-uri, reactoare modulare mici”, a afirmat preşedintele, subliniind că România îşi propune,să devină un lider regional în operaţiunile şi implementarea energiei nucleare, un centru de formare a forţei de muncă şi un hub pentru lanţurile de aprovizionare aferente energiei nucleare.

Klaus Iohannis a precizat că în dezvoltarea programului naţional de energie nucleară, ”ne ghidăm după un set esenţial de principii şi priorităţi”.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, începând de sâmbătă, la cea de-a 28-a Conferinţă a Statelor care fac parte din Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), care are loc în Dubai, Emiratele Arabe Unite.