FacebookTwitterLinkedIn

Înaintea summit-ului extraordinar al NATO de la Bruxelles, prețedintele Klaus Iohannis a declarat că Alianţa Nord Atlantică a aprobat desfăşurarea unui nou grup de luptă în România, în contextul agresiunii ruse în Ucraina.

Klaus Iohannis: „Este acel grup de luptă pe care România l-a solicitat, Franţa va fi naţiune-cadru, urmează negocieri în NATO pentru a vedea cine mai trimite trupe.”

„Suntem parte din cea mai importantă alianţă care a existat vreodată: militarii noştri sunt bine pregătiţi, România nu este în pericol, românii sunt în siguranţă”, a mai spus Klaus Iohannis, conform RRA.

Liderii NATO se reunesc la Bruxelles pentru a adopta noi măsuri de siguranţă în faţa invaziei ruse din Ucraina.

La summitul NATO participă şi preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi va avea o intervenţie video preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Tot astăzi, va avea loc o reuniune a liderilor G7, urmată de un summit al Consiliului European, tot aici, la Bruxelles.