FacebookTwitterLinkedIn

Cifra de afaceri a companiilor din industria de software din România a crescut cu aproximativ 14,5% față de 2020 și a fost cu 246 % mai mare decât în 2012, până la nivelul record de aproape 10 miliarde de euro în 2021, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, informează un raport al KeysFin.

În 2021, în România activau peste 30.000 de companii în industria de software, cu 12% mai multe decât în 2020 și cu 112% peste nivelul din 2012. Dintre acestea, aproape 29.000 erau microîntreprinderi, 1.100 companii mici, 356 companii medii și 25 companii mari.

Diana Florescu, analist economic KeysFin: „În linie cu estimările din ediția anterioară a studiului privind evoluția industriei locale de software, în 2020 UiPath SRL a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri până aproape 250 de milioane de euro și a devenit liderul pieței locale de software după cifra de afaceri, poziție pe care estimăm că și-a menținut-o în 2021”.

BITDEFENDER SRL a ajuns pentru prima dată în istorie pe locul al doilea, cu o cifră de afaceri de aproape 220 milioane de euro în 2021, detronând IBM ROMÂNIA SRL, care după o creștere anuală de 1,7% a coborât pe poziția a treia, cu o cifră de afaceri de 199 milioane de euro în 2021.

Cele mai mari 10 companii din industrie au cumulat afaceri de aproximativ 1,8 miliarde euro, reprezentând 18% din total.

Rezultatul net înregistrat de companiile din industria de software a crescut substanțial la aproape 1,6 miliarde de euro în 2021, cu 57% mai mult față de 2020 și de peste 7 ori mai mare comparativ cu 2012.

De asemenea, companiile din industria de software au generat 77% din rezultatul net înregistrat de întreg sectorul IT&C și peste 5% din rezultatul net al tuturor companiilor non-financiare din România în 2021.

Ponderea cifrei de afaceri generate de companiile de software din România în sectorul IT&C a crescut de la 36% în 2012, la peste 60% în 2021 prin prisma avansului mult mai rapid al componentei de software, creșterea fiind de 3,5 ori față de dublarea cifrei de afaceri din sectorul IT&C, comparativ cu 2012.

La nivelul cifrei de afaceri totale generate de companiile non-financiare din România, ponderea industriei de software a crescut de la 1,2% în 2012, la aproape 2,5% din total în 2021.

KeysFin oferă soluții 100% digitalizate pentru verificarea mediului de business, cu date financiare și juridice, rapoarte, grafice și analize actualizate la zi despre companiile din România și din străinătate, în vederea reducerii riscului comercial.

Cu un portofoliu de peste 700 de clienți, KeysFin este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.