Kathleen Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite la București, a prezentat principalele obiective ale mandatului său în România. Declarațiile au fost făcute la finalul unei întâlniri pe care a avut-o la American Corner de la Biblioteca Județeană Timiș cu refugiați ucraineni care urmează cursuri de limbă engleză.
Kathleen Ann Kavalec: Am trei obiective majore: întărirea relațiilor de securitate între Statele Unite și România, în special în acest moment, în legătură cu situaţia din Ucraina, pe toate fronturile posibile, inclusiv cel al refugiaților – tocmai ne-am întâlnit cu câțiva dintre aceștia.
Un al doilea set de obiective se concentrează pe comerț și investiții, în special în domeniul energiei, iar cel de-al treilea set de obiective se referă la întărirea democrației, care înseamnă combaterea corupției, libertatea presei, respectarea legislaţiei şi introducerea unor programe care vor asigura susţinerea democraţiei”, conform RRA.
Kathleen Kavalec, care și-a preluat recent postul de ambasador în România, a mai lucrat în trecut la Ambasada SUA de la Bucureşti, ca ataşat cultural în perioada 1999-2001.