„Societatea Conpet S.A. aduce la cunoștința acționarilor și investitorilor faptul că în data de 04 iunie 2019, în temeiul art. 37.7 din contractul de mandat încheiat în data de 22.08.2018 cu Conpet S.A., doamna Pavăl Karina a notificat societatea cu privire la decizia de a renunța la mandatul de membru al Consiliului de Administrație din cauze neimputabile părților. După împlinirea termenului de 30 zile de la data comunicării acestei decizii, doamna Pavăl Karina nu va mai deține calitatea de administrator al societății Conpet S.A”, se arată în anunțul companiei.
Karina Pavăl a devenit membru în Consiliul de Administrație al Conpet Ploiești în luna august a anului trecut. Aceasta a fost propusă în boardul companiei de către Dedeman, care deține 7,4% din capitalul social al transportatorului de țiței.