Alianța Producătorilor de Băuturi din România, formată din Asociația Berarii României și Asociația Națională pentru Băuturi Răcoritoare, consideră acest sistem o prioritate pentru industria de băuturi, datorită rolului său esențial pentru introducerea ambalajelor într-o economie circulară.
Mai mult, reprezentanții celor două asociații susțin că acest sistem va ajuta România să își atingă țintele naționale de colectare și reciclare.
„Sistemul de Garanție-Returnare vine ca un instrument de colectare eficientă a ambalajelor de băuturi de până în 3 litri. De ce este atât de importantă corectitudinea implementării acestui sistem? Deoarece acesta închide bucla procesului de reciclare, în sensul că odată colectate, aceste ambalaje, deviate de la groapa de gunoi, stimulează industria de reciclare”, a subliniat într-o nouă ediție a emisiunii online, Forbes Forward, Julia Leferman, directorul general al Asociației Berarii României și reprezentantul Alianței Producătorilor de Băuturi din România.
Țara noastră se apropie cu rapiditate de termenul limită pentru lansarea sistemului de garanție-returnare (SGR) în octombrie 2022, pentru a combate poluarea cu deșeuri de ambalaje de băuturi, în conformitate cu legislația UE. În acest context, este important ca fiecare dintre jucătorii implicați în funcționarea acestui sistem, vorbim aici de la autorități, producători de băuturi și până la consumatori, să cunoască mai întâi de toate care sunt beneficiile implementării SGR-ului.
„Pentru producători, importanța implementării acestui sistem vine prin prisma obligațiilor legale, iar speranțele sunt destul de mari în ceea ce privește rolul pe care SGR îl va juca în a duce gradul de colectare a ambalajelor la nivelul pe care trebuie să-l atingem conform legislației europene. Pentru consumatori, așteptarea principală cu privire la acest sistem este ca acesta să funcționeze cât mai simplu”, completează Julia Leferman.
Ce urmează să se întâmple imediat ce sistemul va fi funcțional? La momentul achiziției băuturilor, fiecare dintre noi vom plăti, pe lângă valoarea produsului cumpărat, și o garanție aferentă fiecărui recipient. De exemplu, dacă vom cumpăra un bax de 6 sticle de apă cu un volum de 2 litri, garanția totală plătită va fi de 3 lei.
„Prețul produsului va include distinctiv, la raft, valoarea garanției. De asemenea, consumatorul va avea posibilitatea să afle ce produse se regăsesc în sistemul de garanție. Acesta o va achita la casă, iar după consumarea produsului va reveni cu ambalajele goale pentru a primi integral valoarea garanției plătite inițial”, a mai explicat Julia Leferman.
Referitor la impactul financiar al implementării acestui sistem, studiile de fezabilitate realizate indică o finanțare de aproximativ 100 de milioane de euro. Aceasta vizează practic, construirea infrastructurii la nivel național, mai exact a centrelor de colectare.
Potrivit reprezentanților Alianței Producătorilor de Băuturi, cel mai probabil vor exista, în primă fază, aproximativ cinci centre regionale deservite de alte 8 – 10 platforme intermediare unde vor fi colectate ambalajele de la toate magazinele din țară.
În octombrie 2021, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care se reglementează sistemul garanție – returnare, potrivit căreia consumatorii vor plăti o garanție de 0,50 lei la achiziția unei băuturi în magazin. Odată consumată băutura, pentru a-și recupera garanția, consumatorii vor trebui să aducă ambalajul gol la un punct de returnare. Garanțiile sunt apoi rambursate pe loc consumatorilor. Sistemul include ambalaje primare de unică folosință de sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1L și 3L pentru băuturi.