Cautare




, Contributor

I am a Breaking News Editor, with a focus on covering important IT& C and Energy news. Have a news tip? DMs are open on Instagram @georgiana1costea or drop me an email at georgiana.costea@forbes.ro

Bani și Investiţii |
|

Județul Bacău a implementat 191 proiecte, în valoare de peste 5,1 miliarde de lei, finanţate din fonduri europene 

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis, sâmbătă, că judeţul Bacău a beneficiat de fonduri europene în valoare de peste 5,1 miliarde de lei, în perioada 2014-2020. Un număr de 191 de proiecte au fost implementate în ultimii 6 ani.  
fonduri europene

”Judeţul Bacău a beneficiat, până la data de 31 martie 2021, de 191 proiecte finanţate din fonduri europene, în perioada de programare 2014-2020. Valoarea contractelor derulate în acest judeţ, prin intermediul tuturor Programelor Operaţionale 2014-2020, este de 5.105.193.226 lei (nu sunt incluse plăţile directe din agricultură)”, a transmis, sâmbătă, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Cele mai importante investiții au vizat modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii Aeroportului Internaţional „George Enescu”, facilitarea traficului de tranzit şi reducerea poluării în oraşul Bacău, prin folosirea variantei de ocolire a oraşului, construcţia de noi grădiniţe şi modernizarea unor şcoli, măsuri de sprijin pentru persoanele vârstnice, reforma administraţiei locale, prin acţiuni de debirocratizare şi anticorupţie.

”Reamintim că proiectele finanţate în actualul exerciţiu financiar pot fi implementate până la finalul anului 2023. Raportarea nu cuprinde contractele de finanţare semnate la nivel regional sau naţional, care pot acoperi mai multe judeţe”, a mai transmis sursa citată.

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii