Actorul britanic cunoscut pentru rolul său ca Finn în trilogia Star Wars a fost selectat să apară în Calendarul Pirelli 2025. Ediția intitulată „Refresh and Reveal”, a fost realizată de fotograful Ethan James Green și explorează frumusețea contemporană printr-o serie de fotografii realizate pe plajele istorice ale Parcului Virginia Key Beach din Miami și într-un studio amenajat în aceeași zonă.
FORBES LIFE: Îl cunoșteați pe Ethan (Ethan James Green, fotograf pentru ediția 2025 a Calendarului Pirelli – n. red.) dinainte?
JOHN BOYEGA: Nu, nu sunt atât de familiarizat cu lumea modei de lux. Știu că a avut o carieră prestigioasă în modelling, dar noi am ajuns să vorbim, să ne cunoaștem efectiv pe parcursul procesului. De asemenea, am discutat cu Jodie Turner-Smith, care făcuse ședința foto cu câteva luni înainte – de la ea am obținut o mare parte din informații. Și de la sora mea, care a cumpărat Calendarele Pirelli în trecut și mi-a spus cât de important este acest proiect.
De ce ați acceptat propunerea?
Ca să fiu sincer, îmi place foarte mult mesajul care stă la baza calendarului. La momentul respectiv, eram la jumătatea unui program de antrenament. Așa cum știți, mentalitatea obișnuită este să aștepți până când corpul tău arată într-un anumit fel înainte de a-l expune. Dar mie îmi place să merg împotriva curentului, îmi place să răstorn convențiile. Așa că, în loc să aștept, m-am gândit: „De fapt, chiar mi-ar plăcea să fac o ședință foto care să surprindă momentul în care mă aflu acum„. Iar această oportunitate a venit exact la momentul potrivit.
Așadar, vă pregăteați pentru un rol?
Da.
Care anume?
Anul viitor voi interpreta rolul lui Otis Redding.
Serios? Este o veste grozavă!
Da, voi fi în Macon, Georgia, unde voi cânta și voi dansa. Așadar, când am făcut poza, eram cam pe la jumătatea programului meu de antrenament și încă aveam ceva kilograme în plus. Dar consider că acest calendar abordează problema acceptării diferențelor și a descoperirii frumuseții în diferențe. În special la Hollywood și în industrie, frumusețea este definită adesea într-un mod limitat, și de aceea am vrut să iau parte la un proiect care să transmită un mesaj diferit. Am mai lucrat în domeniul modei, dar nimic de genul acesta. Acest proiect a fost foarte special – mai ales datorită faptului că am lucrat cu o persoană precum Ethan, care are experiență de ambele părți ale camerei. Până acum, nu am lucrat niciodată cu cineva care să înțeleagă ambele perspective, iar colaborarea cu el m-a făcut să mă simt mult mai confortabil, mi-a dat mai mult curaj. Nu am făcut niciodată o ședință foto pe plajă, în apă, unde scopul principal era să accepți cine ești și să elogiezi frumusețea. Pentru mine, de regulă, aparițiile publice presupun să port cele mai bune haine și să vorbesc despre ultimul film în care joc. Așa că acest proiect a fost cu siguranță diferit.
Ce este frumusețea pentru dumneavoastră?
Pentru mine, esența frumuseții constă în diferențe. Înseamnă să vezi frumusețea în diferite tipuri de oameni. După părerea mea, există o frumusețe interioară și o frumusețe fizică, iar aceasta din urmă poate fi definită în multe feluri – în funcție de vârstă, rasă și altele. Înainte de a accepta să particip la acest proiect, am vrut să știu cine mai este implicat, pentru că nu-mi doream să fac parte dintr-un demers care transmite același mesaj vechi – acela că frumusețea trebuie definită într-un singur fel. Pentru mine, frumusețea înseamnă acceptarea diferențelor.
În ceea ce mă privește, dacă mă gândesc la felul în care eram înainte, realizez că există frumusețe în călătorie. Personal, nu mă deranjează faptul că mă îngraș sau slăbesc. Toți oscilăm. Ca ființe umane, trecem prin diverse etape – mâncăm, apoi facem exerciții fizice… Dacă vedem frumusețea doar într-un anumit moment, ne impunem singuri niște limite. Eu consider că este important să descoperim frumusețea în călătorie, în proces.

Când Ethan v-a adresat invitația, care a fost reacția dumneavoastră? De ce și-a dorit să vă includă în acest calendar?
Mi-a explicat că Pirelli căuta în mod special o distribuție diversă pentru calendar, iar mie mi-a plăcut foarte mult mesajul pe care dorea să îl transmită. Ca persoană care a aflat pe propria piele ce înseamnă să fii diferit în industria în care lucrez, am îmbrățișat întotdeauna diferențele, tocmai pentru că simt că eu întruchipez această diversitate. Așadar, faptul că Ethan mi-a propus să apar în calendar a fost cât se poate de firesc pentru mine.
Aș dori să vă întreb despre tatuaje – sunt foarte vizibile. Aș vrea să aflu care este mesajul lor.
Aici este un verset din Biblie, care reprezintă un mesaj foarte personal pentru mine. Apoi pe braț este tatuată o întreagă poveste. Am tatuaje pe un braț întreg și pe jumătate din celălalt. În general, este vorba despre identitatea mea, despre povestea mea. Am dublă cetățenie – sunt, în același timp, cetățean nigerian și britanic. De asemenea, tatuajele sunt o reprezentare a familiei mele, a spiritualității mele și a carierei mele. De aceea, am avut nevoie de un artist tatuator cu adevărat priceput.
Ce verset este tatuat pe piept?
Este un pasaj din Corinteni, în care Apostolul Pavel subliniază faptul că săracii pot fi folosiți pentru a le da o lecție celor bogați, iar cei nebuni pentru a le da o lecție celor înțelepți. Eu m-am identificat întotdeauna cu acest mesaj. Pentru că, crescând unde am crescut, am fost întrebat adesea: „Ia zi, cum e ca un băiat din sudul Londrei să fie implicat într-un proiect atât de important, de la Hollywood?„ (franciza Star Wars – n. red.). Eu, unul, mă consider un produs global – o persoană care poate relaționa cu oameni din culturi diferite. În calitatea mea de cetățean cu dublă cetățenie, eu, practic, întruchipez acest principiu. Sunt reprezentantul a două culturi puternice, renumite.
V-ați simțit întotdeauna confortabil în fața camerelor? De la începutul carierei dumneavoastră și până în prezent – a fost întotdeauna ușor?
Da, am avut întotdeauna încredere în mine. De asemenea, am căutat întotdeauna compania oamenilor siguri pe ei. Îmi place când oamenii dau dovadă de încredere în sine, iar eu consider că reprezint întocmai acest aspect.
De unde credeți că vine această încredere?
Doar sunt nigerian, nu? (râde!) Fac parte din tribul Yoruba, cel mai carismatic trib din Africa. Ne auzi de la un kilometru distanță înainte să intrăm într-o cameră. Așadar, face parte din cultura noastră. Și, apropo, încrederea nu se definește într-un singur mod. Poți avea încredere în tine datorită inteligenței tale deosebite sau, pur și simplu, pentru că ai un păr superb – în ultimă instanță, totul ține de acceptare și de creșterea într-un mediu în care încrederea în sine nu este desconsiderată.
Așadar, încrederea în sine este importantă în fotografie. Dar e la fel de potrivită și în actorie? Sau există momente în care simțiți că e nevoie de mai multă moderație?
În ceea ce privește încrederea, primul pas care trebuie făcut, mai ales în actorie, este să nu fii prea preocupat de propria persoană – pentru că ai obținut rolul, dar apoi încep filmările și te vezi pus în situația de a întruchipa pe cineva diferit de tine. Totuși, eu am crezut întotdeauna în exprimare, în a fi neînfricat și în a fi capabil să fii tu însuți, indiferent de cine se află în fața ta. Cred că acest tip de încredere îi ajută pe oameni să se simtă încrezători în diferențele pe care le reprezintă. Îmi place acest sentiment.
Un cuvânt prin care ați caracteriza această experiență?
Acceptare.