FacebookTwitterLinkedIn

La începutul discursului său despre „Starea Uniunii”, preşedintele Joe Biden a precizat că Statele Unite sunt „într-o poziţie mai bună decât orice ţară din lume” pentru a-şi relansa economia în pofida efectelor războiului din Ucraina şi a pandemiei de COVID-19.

În discursul său, Joe Biden a promis că va lucra pentru cei „uitaţi” de creşterea economică:

„De zeci de ani, clasa de mijloc a fost zdrobită. Locurile de muncă bine plătite mergeau în străinătate, fabricile se închideau. Am venit să fac cu adevărat o diferenţă, să mă asigur că economia funcţionează pentru toată lumea, astfel încât toată lumea să fie mândră de ceea ce face”, conform Agerpres.

Președintele a menţionat proiectele de lege menite să aducă acele locuri de muncă înapoi în America şi a asigurat că, în pofida inflaţiei îngrijorătoare, ţara se află „într-o poziţie mai bună” economic decât restul lumii. El a susţinut că poate „termina treaba”, concretizând promisiunile care l-au adus la Casa Albă: să vindece „sufletul” Americii şi „să unească ţara”.

Joe Biden a mai spus că America trebuie să „facă faţă” crizei climatice, numind-o „o ameninţare existenţială”:

„Avem obligaţia, nu faţă de noi înşine, ci faţă de copiii şi nepoţii noştri, de a îndeplini acest lucru şi sunt mândru să văd că America în sfârşit face faţă provocării”.

În privinţa politicii externe, Joe Biden a asigurat că SUA vor sprijini Ucraina „atât timp cât este nevoie” în faţa invaziei ruse”.