FacebookTwitterLinkedIn

Joe Biden, preşedintele SUA, a promulgat vineri legea privind politica de apărare a Statelor Unite, care autorizează cheltuieli militare anuale record de 886 de miliarde de dolari. Documentul confirmă ajutorul pentru Ucraina şi acţiuni de contracarare a Chinei în regiunea Indo-Pacifică.

Legea de Autorizare a Apărării Naţionale a fost adoptată de Congres săptămâna trecută. Senatul SUA, controlat de democraţi, a aprobat proiectul cu o majoritate puternică bipartizană de 87 la 13, în timp ce Camera Reprezentanţilor a aprobat-o 310 la 118, notează News.ro.

Documentul (3.100 de pagini) prevede o creştere a salariilor cu 5,2% pentru militari şi majorează bugetul total al securităţii naţionale cu aproximativ 3%, până la 886 de miliarde de dolari. Sunt enumerate anumite companii chineze de baterii despre care spune că nu sunt eligibile pentru achiziţiile Departamentului de Apărare.

Legea prelungeşte o măsură de ajutorare a Ucrainei, Iniţiativa de asistenţă pentru securitatea Ucrainei, până la sfârşitul anului 2026, autorizând 300 de milioane de dolari pentru acest program în anul fiscal care se încheie la 30 septembrie 2024 şi în următorul.