Rezerva Federală a SUA a decis să mențină nemodificate dobânzile, indicând totuși disponibilitatea de a le scădea, deşi preşedintele Jerome Powell a descurajat speranţele investitorilor că reducerile vor începe în martie.
Oficialii Fed au indicat într-un comunicat că nu preconizează o reducere a dobânzilor până când va exista o încredere mai mare că inflaţia se îndreaptă spre ţinta de 2%. Powell a reiterat acest mesaj spunând că nu crede că există probabilitatea să se ajungă la un astfel de nivel de încredere până la reuniunea de politică monetară din martie, transmit Bloomberg şi Reuters.
Deşi Powell a admis progresele înregistrate în ultimele luni în reducerea inflaţiei, el a subliniat în mod repetat necesitatea de a vedea “mai multe date” care să confirme tendinţa descendentă.
“Credem că dobânzile sunt probabil la nivelul de vârf pentru acest ciclu de înăsprire a politicii monetare şi dacă economia evoluează în linie cu estimările, va fi probabil adecvat să începem la un moment dat în acest an reducerea dobânzilor. Suntem pregătiţi să menţinem şi mai mult actualul nivel, dacă va fi cazul”, a declarat Powell.
Oficialii Fed au decis în unanimitate să menţină rata dobânzii la un interval cuprins între 5,25% şi 5,50%, în linie cu estimările analiştilor. Este cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.