FacebookTwitterLinkedIn

Jennifer Lopez și Ben Affleck au cumpărat o vilă construită în 2022 în Pacific Palisades, unul dintre cartierele exclusiviste ale Los Angeles-ului. Vânzarea a fost intermediată de Berkshire Hathaway HomeServices, divizia imobiliară a conglomeratului Berkshire Hathaway, controlat de miliardarul Warren Buffett.

După aproape doi ani de căutări, Jennifer Lopez și Ben Affleck sunt gata să se așeze la casa lor. O casă cu un spațiu util de 1400 m2, șapte dormitoare, unsprezece băi și înconjurată de un teren de 4000 m2. Prețul de listă al noii reședințe este de 34,5 milioane de dolari, dar încă nu se știe dacă celebrul cuplu a obținut sau nu vreun discount.

Scăldată în lumină naturală și decorată într-o paletă neutră, casa are trei bucătării, două în interior plus una exterioară, complet utilată, care deservește terasa umbrită de paltini. O a patra bucătărie se află în casa de oaspeți – care are propriul living, dormitor și cameră de servit masa.

Livingul și camera de dining sunt dotate cu șemineuri, iar din bibliotecă se poate ieși pe o terasă acoperită, unde se poate servi masa în aer liber. Alte dotări importante sunt sala de cinema și cea de fitness, crama și spa-ul.

Clădirea principală are șase dormitoare, cel matrimonial fiind parte a unui apartament care mai cuprinde cameră de zi, băi și dressinguri duble și un balcon cu vedere spre curtea din spate.

Curtea are spații verzi generoase, umbrite de paltini. Garajul climatizat poate adăposti până la șase automobile, iar piscina este înconjurată de o terasă de dimensiuni generoase.

Jennifer Lopez, în vârstă de 53 de ani, a scos recent la vânzare, pentru 42,5 de milioane de dolari, vila din Bel Air, iar Ben Affleck (50) și-a vândut anul trecut, cu 28 de milioane de dolari, casa din cartierul în care s-a întors acum.

Foto Berkshire Hathaway HomeServices