Vânzările de maşini în Japonia în anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie 2026 au scăzut cu 0,9%, la 4,53 milioane de unităţi, marcând primul declin din ultimii patru ani, arată datele din industrie publicate miercuri.
Rezultatele vin pe fondul performanţei sub aşteptări a Nissan şi Honda, care au întârziat să lanseze noi modele, conform Asociaţiei dealerilor auto din Japonia şi a Asociaţiei de vehicule şi motociclete din Japonia, notează Agerpres.
Vânzările auto interne, excluzând minivehiculele cu o capacitate cilindrică de 660 centimetri cubi sau mai puţin, au scăzut cu 3,5%, la 2,85 milioane de unităţi.
Pe primul loc se află Toyota, deşi vânzările au scăzut cu 2,7%, la 1,37 milioane de vehicule.
De asemenea, Nissan a înregistrat un declin al vânzărilor de 19% (227.277 unităţi), iar Honda un recul de 12% (333.137 unităţi).
Livrările de minivehicule au crescut cu 3,8%, la 1,69 milioane de unităţi, pe primul loc fiind Suzuki, deşi a raportat un declin de 4,8%, la 556.632 unităţi. Pe lul doi se află Daihatsu, cu un avans al livrărilor de 23,5%, la 534.969 vehicule.
În martie, vânzările auto interne au scăzut în ritm anual cu 1,8%, la 490.640 vehicule.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.