FacebookTwitterLinkedIn

Serviciul de cartografiere digitală al Agenției Geospațiale din Japonia a descoperit că arhipelagul japonez numără 14.125 de insule, de peste două ori mai mult decât cifra înregistrată în documentele oficiale de până acum.

Până nu demult, autoritățile japoneze foloseau un raport al Pazei de Coastă din 1987, potrivit căruia arhipelagul japonez numără 6.825 de insule. La o numărătoare recentă, bazată pe cartografierea digitală, japonezii au descoperit că au ieșit cu mult pe plus.

Dincolo de diferența foarte mare între cele două numărători, teritoriul aflat în posesia Japoniei nu se modifică substanțial ca suprafață, constată CNN. Motivul este că, întrucât nu există un acord internațional în privința modului în care pot fi numărate insulele, criteriul Japoniei este de a considera insulă orice suprafață de uscat cu o circumferință de minim 100 de metri.

Japonia are câteva dispute „insulare” cu vecinii. Cu Rusia își dispută insulele Kurile de Sud, ocupate de Armata Roșie la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Japonia mai revendică și insulele nelocuite Senkaku, din estul Mării Chinei – teritoriul este în administrarea guvernului japonez, dar China contestă permanent autoritatea acestuia. O altă controversă, veche de 70 de ani, are loc între Japonia și Coreea de Sud, asupra suveranității unui grup de insulițe – denumit Dokdo de Seul și Takeshima de Tokyo -, din Marea Japoniei. Mare pe care Coreea o numește Marea de Est.  

În foto: insulele Senkaku