FacebookTwitterLinkedIn

Rovio Entertainment, producătorul finlandez de jocuri video Angry Birds, a acceptat să fie achiziționat de gigantul japonez al jocurilor cunoscutului personaj Sonic the Hedgehog. Sega Sammy Holdings din Japonia va plăti 706 de milioane de euro pentru Rovio Entertainment, informează BBC.

Potrivit Rovio, Angry Birds a fost primul joc descărcat pe dispozitivele mobile de un miliard de ori, iar brandul a produs și două filme Angry Birds. Anul trecut, compania – care are aproximativ 550 de angajați în cele opt studiouri de jocuri din întreaga lume – a declarat că descărcările de jocuri au ajuns la cinci miliarde.

Anunțând acordul, Sega a spus că decizia sa de a cumpăra Rovio a fost determinată de nevoia de a-și „întări poziția” pe piața globală de gaming.

Se preconizează că această piață va crește până la 263,3 miliarde de dolari până în 2026, iar procentul jocurilor mobile este estimat să crească cu 56%.

Veniturile lui Rovio au crescut la 317,7 milioane de euro în 2022, de la 272,3 milioane de euro în 2020, dar în aceeași perioadă profiturile operaționale au scăzut de la 42,5 milioane euro la 28,6 milioane de euro. La sfârșitul tranzacțiilor de vineri, Rovio avea o evaluare pe bursă de 707 milioane de dolari.

Sega Sammy este un holding global japonez format prin fuziunea în 2004 a gigantului jocurilor video Sega și Sammy Corporation. Sega a produs mai multe francize de jocuri video, cu vânzări de milioane și este cunoscută la nivel mondial pentru personajul său, Sonic the Hedgehog, care a apărut și în două filme.