FacebookTwitterLinkedIn

Proiectul RIVUS Cluj-Napoca, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, intră în etapa de execuție. Cu o investiție estimată la peste jumătate de miliard de euro, este cea mai amplă dezvoltare real-estate prin reconversie urbană în desfășurare din România.

Demersul transformă fosta platformă industrială Carbochim, în prezent relocată și retehnologizată, într-o destinație reper, cu un mix de funcțiuni personalizat pentru dinamica orașului Cluj-Napoca: culturale, educaționale, de entertainment, office, retail, parc și spații pentru petrecerea timpului în aer liber. Conceptul, realizat împreună cu celebrul birou internațional de arhitectură UNStudio, pune accent pe sustenabilitate, integrare fluidă, comunitate și identitate locală.

Pentru acest proiect a fost contractată, anul trecut, cea mai mare finanțare acordată unei dezvoltări din sectorul real-estate din România, în valoare de 400 de milioane de euro. Structurată ca un credit sindicalizat verde, format din Erste Bank (Lead Arranger), BCR, BERD și BRD, finanțarea este condiționată de atingerea și menținerea celor mai înalte standarde internaționale de sustenabilitate, LEED Platinum și EDGE Advanced, și acoperă întregul ciclu al investiției, de la dezvoltare și operare, până la refinanțare.

„RIVUS a fost gândit ca un proiect multifuncțional, navigând în jurul a trei direcții esențiale: natura, cultura și soluțiile de divertisment dedicate familiilor. Demersul va reda orașului o zonă până acum inaccesibilă publicului și o va integra firesc în structura și traseele urbane ale Clujului. Conceptul, personalizat pe așteptările locuitorilor, pe nevoile orașului și pe obiectivele de dezvoltare ale acestuia, precum și expertiza și colaborările consolidate în decursul celor 25 de ani de activitate pe piață a IULIUS reprezintă principalele aspecte care ne-au atras încrederea finanțatorilor și a partenerilor din acest proiect. Avem în construire un proiect etalon pentru piața real-estate din România, care se bucură de un interes solid din partea retailerilor, având deja un grad de închiriere de peste 70%, care pentru noi reprezintă un indicator clar al încrederii pieței în concept și în potențialul său pe termen lung. Avem încredere că RIVUS Cluj-Napoca va fi un reper de regenerare urbană la nivel național și nu numai, un ansamblu cu identitate proprie, construit împreună cu și pentru comunitate, gândit să fie parte activă a orașului și orientat ferm către viitor”, a declarat Sorin Guttman, Managerul proiectului RIVUS. 

RIVUS Cluj-Napoca va fi cel mai amplu lifestyle center din țară și un nucleu al segmentului de entertainment din țară. Acesta va reuni peste 400 de magazine, pe 142.000 mp de spații de retail închiriabile, într-un mix complet de fashion, beauty, sport, bijuterii, health & wellness, servicii, food & beverages, home & deco, entertainment, educațional, cultural etc.

Componenta culturală reprezintă un pilon strategic al proiectului, prin reconversia a două clădiri de patrimoniu industrial și integrarea acestora în circuitul public. Fosta hală a cuptoarelor, Hala cu Arcade, se va transforma într-un centru dedicat artelor performative, operat în parteneriat cu mediul cultural local, iar fosta clădire administrativă cu fațadă din cărămidă roșie, emblematică pentru istoria industrială a zonei, va avea în continuare funcțiuni administrative și de servicii pentru public. 

Un element definitoriu al proiectului îl constituie dimensiunea verde, marcă a proiectelor de regenerare urbană realizate de IULIUS. RIVUS va integra 52.000 mp de spații verzi amenajate, conectate direct cu Parcul Feroviarilor și Parcul Armătura, contribuind la extinderea și consolidarea infrastructurii verzi din zonă până la o suprafață totală de aproximativ 140.000 mp.

Proiectul beneficiază de o poziționare strategică, cu accesibilitate regională și conectivitate directă la rețeaua urbană existentă, iar investițiile asumate de IULIUS prin contractul încheiat cu municipalitatea vor contribui substanțial la modernizarea infrastructurii de mobilitate din zonă.

Procesul de regenerare urbană a fost susținut de o investiție de peste 7 milioane de euro în relocarea și modernizarea fabricii Carbochim, etapă esențială pentru continuarea activității de producție, un element rar întâlnit în industria real-estate autohtonă. Fabrica este operațională și astăzi, și-a păstrat angajații și funcționează în condiții tehnologice semnificativ îmbunătățite, ceea ce subliniază caracterul responsabil și sustenabil al întregului demers.

Compania IULIUS este dezvoltator și operator real estate specializat în proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 25 de ani în real estate și cu o prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava. Portofoliul său cuprinde peste 320.000 mp de retail, în două proiecte mixed-use de regenerare urbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), rețeaua națională de shopping mall-uri regionale (Iulius Mall – Iași, Cluj-Napoca și Suceava) și proiectele Family Market din Iași (Miroslava și Bucium). Proiectele sunt lidere de piață la nivel regional și înregistrează anual peste 70 de milioane de vizite.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.