FacebookTwitterLinkedIn

Italia a găzduit în premieră un test al unui vehicul autonom destinat pentru servicii car sharing (folosire în comun a autovehiculelor), ca parte a proiectului efectuat de firma de utilităţi A2A în oraşul Brescia, au anunţat compania şi partenerii săi.

Un model electric de oraş Fiat 500, produs de Stellantis, a părăsit staţia de încărcare, a mers un kilometru cu viteza maximă de 30 km/h în mod complet autonom şi a oprit într-o zonă de parcare, simulând experienţa de a transporta un client, notează Reuters și Agerpres.

Organizatorii au spus că este primul test de acest tip din Europa.

Fiecare test va fi monitorizat de un supervizor aflat la bordul vehiculului şi o cameră de control. O maşină de siguranţă va însoţi vehiculele în trafic pentru a-i avertiza pe ceilalţi şoferi că este testată conducerea autonomă pe drumurile publice.

Vehiculul autonom este, de asemenea, capabil să se încarce în mod autonom, fără intervenţia omului, folosind staţiile de încărcare oferite de A2A.

Proiectul A2A, în colaborare cu Universitatea Politehnică din Milano şi Centrul naţional pentru mobilitate sustenabilă al Italiei, va contribui la decarbonizarea oraşelor, reducerea traficului şi sustenabilitatea mediului, a afirmat directorul general al A2A, Renato Mazzoncini.