Italia nu reuşeşte să accelereze cheltuielile din fondurile Uniunii Europene de redresare în urma pandemiei, cele mai recente date guvernamentale arătând că a investit mai puţin de jumătate din banii obţinuţi până acum.
Până în 2026, Roma ar urma să primească 194,4 miliarde de euro din Fondul de Redresare şi Rezilienţă (RRF), dar Guvernul nu reuşeşte să folosească în mod corespunzător banii, din cauza birocraţiei şi a întârzierilor administrative,
În decembrie 2024, Roma cheltuise 63,9 miliarde de euro din fondurile europene de 122 miliarde de euro primite de când Bruxelles-ul a început acordarea tranşelor în numerar, în 2021, a anunţat ministrul Afacerilor Europene, Tommaso Foti. Incluzând a şaptea tranşă, în valoare de 18,2 miliarde de euro, pentru care Italia a solicitat UE plata la finalul anului trecut, rata de utilizare s-a situat la 45%, nemodificată din iunie 2024.
La finalul lui 2022, premierul Giorgia Meloni stabilea ca obiectiv investiţii de aproximativ 108 miliarde de euro până la finalul lui 2024.
“Aproximativ 92% din întregul plan este în implementare sau într-o fază de încheiere”, a apreciat Foti.
Partidele de opoziţie cer Guvernului să depună în Parlament un raport urgent privind implementarea planului.
Autorităţile de la Roma susţin că Italia este prima din Europa în privinţa resurselor totale primite şi a numărului de cereri de plată finalizate.
Roma speră la un sprijin economic puternic de pe urma fondurilor europene, dar a treia economie a zonei euro a înregistrat o creştere de doar 0,7% în ultimii doi ani, iar analiştii se aşteaptă la un nivel similar anul acesta.
Foti a dat asigurări că toate instituţiile importante vor depune eforturi pentru îndeplinirea obiectivelor necesare în vederea deblocării ultimelor trei tranşe, în valoare de 54 miliarde de euro.
Italia, care deja a revizuit de patru ori planul de redresare, negociază cu Bruxelles-ul o revizuire finală pentru a înlocui sau renunţa la unele proiecte ce nu vor putea fi finalizate până în 2026.