FacebookTwitterLinkedIn

Guvernul statului Israel a aprobat miercuri dimineaţa un acord care prevede eliberarea a 50 de ostatici deţinuţi de Hamas în schimbul eliberării unor prizonieri palestinieni şi a unui armistiţiu în Fâşia Gaza.

„Guvernul a aprobat orientările generale ale primei etape a unui acord în baza căruia cel puţin 50 persoane răpite – femei şi copii – vor fi eliberate timp de patru zile, timp în care va fi o pauză în lupte” – se precizează într-un comunicat de presă al guvernului israelian.

Aproximativ 240 de persoane au fost răpite în timpul atacului lansat de mişcarea islamistă, aflată la putere în Fâşia Gaza, împotriva Israelului pe 7 octombrie, notează Agerpres.

Guvernul israelian a avut nevoie de şase ore de dezbateri pentru a aproba acest acord, pe fondul opoziției partidelor de extremă dreapta. Premierul Benjamin Netanyahu a declarat la începutul ședinței guvernului, consacrată aprobării acordului de eliberare a ostaticilor într-o primă tranșă, că decizia va fi dificilă, dar corectă și că Israelul nu renunță, prin încetarea temporară a focului, la obiectivele sale centrale, și anume zdrobirea organizației Hamas și demilitarizarea completă a Fâșiei Gaza.

La rândul său, Ismail Haniyeh, liderul Hamas, care trăieşte în exil în Qatar, a declarat că „ne apropiem de încheierea unui acord de armistițiu”.

Acordul prevede, în această primă fază ce poate fi reînnoită, eliberarea a 50 de ostatici în schimbul a 150 de palestinieni închişi în Israel.

Hamas a salutat miercuri acordul de „armistiţiu umanitar” aprobat de Israel: „Prevederile acestui acord au fost formulate în conformitate cu viziunea rezistenţei şi hotărârea care urmăresc să servească poporul nostru şi să îi întărească tenacitatea în faţa agresiunii.”