E țara de unde n-am plecat.
Pentru că nu m-am gândit niciodată serios la asta. Dacă aş fi făcut-o, aş fi plecat.
Pentru că am fost întotdeauna printre „cei norocoşi şi cu succes” din generaţia mea. De ce aş fi schimbat ceva?
Pentru că m-am luat cu treaba și am trăit de tot felul de situaţii la care am încercat să fac faţă. Ce, nu sunt destule povești în România?
Pentru că, atunci când se aude imnul, îmi îndrept coloana vertebrală și am sentimentul că nu-s singură, orice-aș face, oriunde mai există una sau unul care vorbește și râde ca mine.
Nu accept că sunt o persoană „de mâna a doua” şi fac faţă greu la intoleranţă şi aroganţă. Nu cer de frică să nu fiu refuzată.
Pentru că destinul meu a fost să mă nasc aici. Ce, asta-i întâmplător? Dacă ar fi fost să fie altfel nu ar fi fost altcumva?
Dacă m-aţi întreba într-o zi proastă aș spune că sunt fricoasă: încă nu mi-am tăiat cordonul ombilical. Pentru că nu mă gândesc niciodată serios la asta. Dacă aş face-o aş pleca.
Pentru că nu mă voi gândi niciodată serios la asta. Până când nu va mai avea nici un rost să mă mai gândesc.
Orizontul.
Sau cum se vede el de pe orice bucată de pământ românesc. Avem munți, mare, delta. Cunoaștem cu toții și nu putem nega frumusețea locurilor. Avem dealuri împădurite și priveliști care îți taie respirația și îți umplu inima de încântare. Felul în care apune sau răsare soarele, ceața din lunile de toamnă, acoperișurile înghețate iarna sau livezile înflorite din primăverile românești au un farmec, e drept, considerat de unii vetust sau chiar primitiv, dar un farmec de care n-ai cum să dai în altă parte.
Mâncarea.
Nu mă refer aici doar la meniurile tradiționale, ci mai degrabă la produsele alimentare. În România mai găsești (încă) pătrunjel cu gust și miros de pătrunjel, struguri, roșii și căpșuni aromate, fructe și legume cu un gust autentic pe care în alte părți nu le afli nici măcar la raionul de produse bio. În plus, în România se gătește, nu neapărat sănătos, cât mai degrabă delicios. Îmi spunea cândva o româncă emigrant în UK că gustul salatei de vinete, al ciorbei de perișoare sau al mămăliguței nu se poate uita și nu poate fi comparat cu fish and chips sau shepherd’s pie. Românii încă își pregătesc acasă conservele pentru iarnă, umplându-și cămara cu zacuscă, compoturi sau dulcețuri.
Românii.
În țările occidentale disimularea e la ea acasă. Oamenii vor afișa mereu un zâmbet rece, o grimasă politicoasă și o atitudine glacială fără a spune ce gândesc. Românilor nu le e teamă că sinceritatea lor poate ofensa, incomoda sau e chiar scandaloasă. Nu, noi nu evaluăm pagubele înaintea unei reacții, ne-am păstrat bucuria de a fi nervoși, colerici, necontrolați. Prețiozitatea falsă, afișată adesea în Occident, este sancționată în România. Totuși, majoritatea românilor sunt calzi, toleranți și își vor da interesul să fie gazde bune, fără a face uz de o politețe rece și distantă.
Creativitatea fără limite.
Și aici n-am niciun fel de dubii, noi, românii, nu disimulăm, putem face bici din orice bucată de sfoară, n-avem mize meschine când vine vorba de imaginație, găsim soluții pentru supraviețuire, ne reinventăm de câte ori e nevoie… E drept, că a și fost și este mereu nevoie. Tinerii români au o capacitate incredibilă de a fi ei înșiși, de a-și căuta punctele forte și a construi pe ele. Am întâlnit sute de oameni tineri care continuă să mă uimească și să-mi dea speranță că ce e bun, urmează să vină.