Iran, care deține cele mai mari rezerve de gaz din lume după Rusia, a deschis formalitățile pentru a intra în BRICS, blocul format din Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, pe care atât Beijing, cât și Moscova, îl consideră o alternativă puternică la Vest, potrivit Reuters.
Termenul BRIC a fost folosit pentru prima dată de economistul Jim O’Neill de la Goldman Sachs în 2001 pentru a descrie începutul creșterii Braziliei, al Rusiei, Indiei și Chinei. Puterile The BRIC au avut primul summit în 2009 în Rusia. În 2010 Africa de Sud s-a alăturat acestui grup.
Dacă Iran ar deveni membru în BRICS “va fi valoare adăugată pentru ambele părți”, a spus un purtător de cuvânt al ministrului de externe de la Teheran. Argentina a aplicat de asemenea pentru a deveni membru.
“În timp ce Casa Albă se gândește ce zone din lume să mai anihileze (economic) sau ce alte restricții să impună, Argentina și Iran au aplicat pentru a se alătura grupului BRICS,” a spus Maria Zakharova, purtător de cuvânt al ministerului de externe al Rusiei.
Președintele Argentinei, Alberto Fernandez, aflat în acest moment în Europa, a întărit declarația conform căreia țara sa dorește să se alăture BRICS. O sursă din guvern a spus că nu este încă început “un proces oficial”, însă aceasta este intenția țării.
China este de departe cea mai mare economie din grupul BRICS, cu peste 70% din puterea economică colectivă a grupului, care este $27.5 de trilioane. India reprezintă aproximativ 13% din aceasta, iar Rusia și Brazilia 7%, potrivit informațiilor FMI. Țările BRICS reprezintă mai mult de 40% din populația lumii și aproximativ 26% din economia globală.
De la Revoluția Islamică din 1979, când șahul Mohammad Reza Pahlavi, susținut de SUA, a fost dat la o parte de la putere, Iranul a fost ostracizat de Vest și economia sa a fost slăbită de un șir nesfârșit de sancțiuni. Iranul deține un sfert din rezervele de petrol ale Orientului Mijlociu.