Cautare




, Contributor

ForbesLife |
|

Ion Baciu Jr. – o viață în compania jazzului

Jazzul este un fel de a fi, o trăire personală și unică. Unii îl consumă cu un vin bun, într-un bar, seara la apus, alții îl preferă sec, în locuința proprie, la orice oră. Zilele acestea Bucureștiul și-a trăit propria experiență la Bucharest Jazz Festival. Printre artiști, am avut onoarea de a-l cunoaște și pe unul dintre marii pianiști de jazz, Ion Baciu Jr. Vă invit într-o lume unde pasiunea înseamnă totul, iar oamenii se repară singuri prin muzică.
ionbaciu

Ne-am simțit reciproc accentul moldovenesc. Deși trăiește în Suedia de aproape 30 de ani, pianistul Ion Baciu Jr. nu renunță la graiul ieșean. Spune că altfel nu ar mai fi el: „De ce să mă chinui?”

Și-a petrecut copilăria înconjurat de muzică. Sub bagheta marelui dirijor al Filarmonicii din Iași, Ion Baciu, copilul junior și-a construit propriul drum. A fost prezent pe scene mari din orașe și mai mari: Londra, Franța, Germania. Crede că uneori este cinic, că este într-o continuă evoluție, că oamenii sunt așa cum sunt și că nu ar trebui să ne dorim să fim altcineva.

Începem interviul într-o sâmbătă dimineață, cu un pahar de apă lângă și un mic dejun mâncat în grabă. Îmi povestește că în Suedia obișnuiește să se trezească dis de dimineață. Ceea ce înseamnă că proverbul românesc încă este de actualitate: departe ajunge cel ce este matinal.

Pentru cei care nu vă cunosc, cine este Ion Baciu Jr.?

Eu sunt un om născut la Ploiești, crescut la Iași, care a plecat în Suedia la 27 de ani și care toată viața a știut și s-a ocupat de muzică. Vin dintr-o familie de muzicieni, tata a fost dirijor, bunicul a fost violonist, iar eu am început de la șase ani. Asta am crezut dintotdeauna, că eu o să fac muzică (într-o formă sau alta). Dar, în primul rând, sunt pianist de jazz și apoi sunt un om care încearcă să facă și multe alte lucruri pe lângă.

Ce înseamnă multe alte lucruri?

Am făcut și o afacere, am deschis firme, am făcut transporturi, am condus tir, am reparat motoare. Am învățat și tehnică de pian și acordaj, am și câștigat din asta. Acolo în Suedia este o biserică unde mă cheamă o dată, de două ori la șase luni să le acordez pianele. Am fost și profesor, copiii erau încântați. Dar era prea mare energia lor, m-au ucis copii ăia. Timp de trei luni n-am pus mâna pe pian. Apoi am mai predat șase luni, dar atunci aveam și instrumente.

Locuiți în Suedia. De ce?

Am crezut că Suedia va fi o perioadă de tranziție, era cel mai ușor loc în care puteai să emigrezi în momentul respectiv, sau cel puțin așa se credea. Eu nu cred că era greu să emigrezi niciunde. În acea perioadă, înainte de căderea comunismului, oriunde mergeai, erai primit. Doar că exista o perioadă de așteptare iar în unele țări puteai să stai și doi ani de zile până îți dădeau actele. Aici știam că se rezolvă foarte repede.

Cum a fost schimbarea dinspre România comunistă înspre Suedia?

Nu eram plecat pentru prima oară. Am fost și în Germania pe la unsprezece ani, apoi la cincisprezece. Apoi în Anglia. În anii ‘80 am fost de trei ori la Londra, în total am stat aproape un an acolo, pe bucăți. Deci nu am avut un șoc prea mare.

Dar dacă ați avea o super putere, ce elemente sau valori din viața suedeză ați importa în România?

Probabil onoarea. Acolo oamenii sunt extrem de cinstiți. La noi pornești de la ideea că trebuie să fii atent, că nu știi cu cine ai de a face. Acolo pornești de la ideea că toată lumea e cinstită. În rest e așa de diferit încât comparațiile sunt greu de făcut.

Vă vedeți locuind aici?

Eu nu mă văd locuind într-un singur loc definitiv. Asta-mi place să știu, că sunt liber. Poate stau o lună, două într-un loc, poate un an, apoi îmi iau mașina și plec. Mă atașez de loc, după aia plec și mă atașez de altul.

Să revenim la copilărie și la începuturile dumneavoastră în muzică. Cum era copilul Ion? La ce visa?

Eu cred că eram sigur că o să ajung foarte bogat cândva, că voi fi milionar. Mi se părea că e foarte ușor, totul e să aștepți. Și în al doilea rând, că o să ajung un foarte mare pianist.

Și cum s-a întâmplat totuși?

Am început cu vioara, din păcate. Nu prea îmi plăcea. Tata m-a pus la vioară. Pe la unsprezece ani am început să devin interesat de tobe. Până pe la paisprezece ani, când m-am decis să mă apuc serios de pian. Cântam deja la pian fiindcă îl aveam acasă, dar a fost un pic de pierdere. A trebuit să muncesc un pic mai mult față de cei care au început mai rapid.

Vă mai amintiți prima experiență conștientă cu muzica?

Probabil că prima e cea când am primit vioara. Când mi s-a spus cum se ține arcușul, cum se pune vioara sub bărbie.

Tatăl dumneavoastră a fost marele dirijor al Filarmonicii din Iași. Ați văzut în el un model? Ați fi vrut să îi călcați pe urme?

Deși lui i-ar fi plăcut de multe ori să mă învețe “dirijat”, eu nu prea am acceptat. A fost și o prostie fiindcă aș fi avut un profesor foarte bun dar și o filarmonică la dispoziție. Dacă aș fi vrut, aș fi putut să dirijez de mic o filarmonică. Ca dovadă, a apărut atunci un copil , Radu Postăvaru, care la șase ani dirija. Era considerat un copil minune. Eu puteam să beneficiez de multe avantaje, dar am preferat să mă apuc de jazz.

Dar atmosfera din casa Baciu cum era? Vă lua tatăl dumneavostră la concerte?

În primul rând, îl auzeam tot timpul pe tata studiind partiturile alea imense la pian cu opere și simfonii. Dar  nu-mi plăcea să merg la concerte. Mama era în sală, fratele meu era în sală, eu mă duceam și cântam la un pian.

Așadar a existat un moment de cotitură în care ați știut sigur că veți continua cu jazzul.

Tata avea nevoie de un percuționist în suita “West Side Story” de Bernstein, așa că am învățat partea respectivă. Astfel am stat toată vara în sala de percuție de la Conservator, cu ceilalți studenți. Iar acolo i-am ascultat pe Louis Armstrong, Beatles, Santana și tin minte că mi-a plăcut foarte mult Louis Armstrong. Iar Bill Evans…Mi se părea ceva extraordinar, ieșit din comun. Mai târziu, pe la douăzeci de ani, avea să devină modelul meu. Ascultam extraordinar de mult Bill Evans. Ascult și acum, dar nu mai e aceeași dependență.

Pentru scriitori există această regulă nescrisă: pe cât de mult scrii, pe atât de mult trebuie să și citești. Se aplică această tehnică și în muzică? Se dedică timp ascultării de muzică?

Sigur că da. Primul lucru pe care l-am făcut când eram mic era să îi ascult pe alții, să-mi fac o idee despre ce se întâmplă în muzică. Ascult și acum, dar mai puțin, mai selectiv. Am o bază pe care acum trebuie să construiesc. Chiar dacă apar lucruri noi, pe mine nu mă mai interesează deoarece nu mai vreau să dărâm și să o iau de la zero. Vreau să construiesc.

La fel ca în orice domeniu al creativității și în muzică apare inspirația sau Muza. Cum e în cazul dumneavoastră? Se lasă greu așteptată? Stephen King spunea că nu există așa ceva. Că tot ce trebuie să facem este să muncim și să ne disciplinăm.

Există inspirație, dar nu apare când vrei tu. Apare și muncind, apare și din senin, dar nu o poți controla. Si atunci, ca profesionist, trebuie să ajungi la un nivel atât de înalt, încât chiar și din momentele de lipsă de inspirație, să creezi ceva suficient de bun. Nu va fi de vârf, dar va fi mai mult decât nimic. Când ai un concert la o dată prestabilită nu poți ști dinainte dacă vei avea inspirație chiar în ziua aceea.

Dar dumneavostră cum vă perfecționați? Cum atingeți acel vârf de care spuneați?

Încercând să găsesc deficiențe. De exemplu, vreau să cânt o piesă, o temă, apoi încerc să-mi dau seama ce mă oprește, care e piedica, ce-mi lipsește, ce e în plus și trebuie eliminat. În modul acesta, aproape ca un doctor, trebuie să lucrez la problema aia. Nu e ușor deloc. Sunt doctor… în problemele mele.

Ca ascultător de jazz, pe mine această muzică mă duce înspre nostalgie, singurătate uneori, meditație chiar. Ce fel de stări îl încearcă pe un om care creează jazz?

Pentru a crea, trebuie să-ți dezvolți un limbaj, trebuie să o iei de la zero, să acumulezi. Dar de multe ori nu exprimă sentimente concrete, supărare sau bucurie; e o întreagă istorie în spate.

Citește și Mic portret de mare pictoriță Cecilia Cuțescu – Storck

Vă știți cu acest gen muzical de mic. Dacă el s-ar transforma într-o persoană, pe care iată o cunoașteți de atât timp, pentru ce i-ați mulțumi?

Probabil pentru faptul că dă un sens. Pe mine mă interesează mai mult jazzul pe care îl fac eu fiindcă este o formă de exprimare.

Astfel s-a menținut vie și dragostea pentru el? Sau ați avut și alte artificii?

Nu trebuie făcut nimic. Dacă nu rămâne înseamnă că ceva ai interpretat greșit de la început. Cred că e vorba și de o obsesie. La fel ca în dragoste, tot o obsesie se numește. De asta este și o mare tragedie când nu-ți iese cum vrei.

De ce pian și nu saxofon?

La pian poți să faci de toate. Ești o orchestră. Pianul are tot.

 

 

Care este cel mai bun sfat pe care l-ați primit?

Un basist pe care l-am întâlnit în Londra mi-a spus la un moment dat “să fii atât de bun încât să nu te poată ignora nimeni”. Adică nu încerca să depui mari eforturi în a reuși, ci în a cânta la pian bine.

Dar dumneavostră ce sfat ați avea pentru cei care vor să reușească?

Să lase poezia deoparte și să treacă la studiu.

Presupunând că nu am ascultat niciodată jazz, cu ce melodie ar trebui să încep pentru a-mi stârni interesul?

N-aș putea să-ți spun sigur. Depinde foarte mult de temperament, de muzica pe care o asculți. Nu poți să sari dintr-o lume în alta fără să ai un reper. Cred că ai înțelege mai mult dacă ai asculta zece piese nu una.

Dar dacă vă treziți singur pe o insulă pustie având cu dumneavoastră o singură melodie, ce ați alege?

Greu de spus. Dacă aș ajunge pe o insulă pustie nu mi-ar arde de melodii, aș fi probabil ocupat să prind pește sau să caut fructe prin copaci. Dar dacă ar fi să mă gândesc la o muzică pe care s-o ascult, probabil Concertul nr. 2 de Rachmaninov.

Timpul este prețios. Mai ales dacă nu ne pierdem pe o insulă pustie. De aceea, în note de zâmbete și de urări, ne despărțim. Să fie cu inspirație pe mai departe, cu acel pian Steinway visat și cu realizări din ce în ce mai mari.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii