FacebookTwitterLinkedIn

Ani la rând, dezvoltatorii au concurat pentru locații, capital și cumpărători. Acum, competiția se poartă tot mai mult pe calitate. Iar efectul se propagă în întregul lanț: proiectele mai bune ridică așteptările investitorilor, chiriașii devin mai exigenți, iar ceea ce era considerat premium în urmă cu cinci ani devine noul standard. Într-o piață care a învățat repede să ceară mai mult, să rămâi pe loc înseamnă, de fapt, să rămâi în urmă.

YODA Interior Design este un studio de design & build fondat în 2019 în București, care acoperă procesul integral, de la concept și proiectare tehnică până la bugetare, achiziții, mobilier produs la comandă și implementare. Cu peste zece ani de experiență și peste 150 de proiecte finalizate, Ioana Darie, fondator și designer YODA Interior Design, lucrează cu proprietari, investitori, dezvoltatori și echipe de construcții.

Iar discuția cu ea începe rareori de la estetică și aproape întotdeauna de la ce trebuie să facă spațiul.

1. Care sunt principalele obiective ale strategiei de business și realizările companiei în acest an?

Predictibilitatea. Nu e cel mai spectaculos cuvânt din design, dar pentru un investitor este unul dintre cele mai valoroase.

Anul acesta am consolidat rețeaua de furnizori și producția de mobilier la comandă sub brand propriu. Vrem să știm din faza de concept cât costă, cât durează și cine răspunde. Pentru clientul B2B, o amenajare aduce, pe lângă design, un termen, un buget și un rezultat.

Am devenit și mai stricți cu brief-ul. Proiectăm pentru un anumit om, într-o anumită zonă, cu un anumit obiectiv. Dacă vorbim despre o investiție, analizăm inclusiv infrastructura, profilul viitorului chiriaș sau cumpărător și nivelul de amenajare pe care proprietatea îl poate susține economic. Experiența în design înseamnă să știi când adaugi și când să ai disciplina să spui: aici nu mai cheltuim.

Cea mai bună investiție a anului a fost tot în oameni. Un desen îl poți face singur. Ca să ajungă la termen, în buget și fără ca proprietarul să-și facă un hobby din urmărirea furnizorilor, ai nevoie de o echipă foarte bună.

2. Care sunt cei mai importanți factori care au schimbat piața în ultimii ani?

S-a schimbat locul pe care îl ocupă amenajarea în calculul unei investiții. A încetat să fie ultima linie de buget și a devenit o variabilă de randament.

Investitorii au devenit mai atenți la ce se întâmplă după livrare, iar clienții finali mai puțin toleranți cu improvizația. Când standardul urcă la capătul lanțului, urcă și așteptările investitorului, și cele ale chiriașului. Nimeni nu mai poate rămâne la nivelul de acum cinci ani fără să piardă chiriași.

Pentru un investitor, o proprietate trebuie să intre repede în piață, să atragă clientul potrivit, să reziste și să nu genereze permanent costuri de intervenție. Fiecare lună de stat gol și fiecare intervenție neprevăzută se scad din randament.

În același timp, standardul clientului final a crescut. Pentru o parte a pieței, inclusiv pentru mulți expați, un apartament complet echipat e punctul de plecare, nu un lux.

Și s-a schimbat ceva ce mă încântă: oamenii pun întrebări mai bune. Cine produce? Ce garanție am? Cât rezistă? Ce se întâmplă dacă trebuie înlocuit? Ieftin la achiziție și ieftin pe termen lung sunt două lucruri diferite, iar piața începe să facă diferența.

3. Cum vă adaptați într-o piață imprevizibilă?

Mă interesează mai puțin când vine următoarea criză și mult mai mult ce rămâne valoros atunci când banii devin mai scumpi și clienții mai prudenți.

În perioadele dificile, oamenii reduc risipa, nu nevoia de funcționalitate. Iar investitorii devin și mai atenți la proprietățile care pot fi puse repede în piață și exploatate fără complicații.

Pe rezidențial, nevoia de confort nu dispare. Clientul poate amâna achiziția, poate reduce bugetul sau poate prefera chiria în locul cumpărării. Dar cine s-a obișnuit cu un spațiu bine gândit nu își dorește brusc o bucătărie mai puțin funcțională pentru că s-a schimbat ciclul economic.

Într-o criză, designul făcut doar pentru fotografie devine vulnerabil. Rămâne relevant cel care rezolvă o problemă.

4. De unde ar putea România să împrumute bune practici?

De la piețele care au înțeles că spațiul real participă direct la vânzare.

Un exemplu simplu este apartamentul predat cu bucătăria deja proiectată, produsă, echipată și montată. Pentru mulți investitori străini care prospectează România este surprinzător că o locuință nouă poate fi predată fără unul dintre elementele care o fac efectiv utilizabilă. Diferența nu e de gust, ci de moment: cumpărătorul primește un spațiu în care se poate muta, nu un spațiu la care mai are de lucru.

Pentru dezvoltatori, aici apare o oportunitate importantă. Dacă lucrezi cu zeci de unități, nu mai proiectezi fiecare bucătărie ca pe un eveniment unic. Creezi un sistem: concept replicabil, cost controlat, variante adaptate proiectului și putere mai bună de negociere în producție. Costul pe unitate scade, iar termenul devine previzibil.

A doua schimbare vine chiar de la clienții români. Sunt mai reținuți în a cumpăra mobilier ieftin pe care să-l înlocuiască după câțiva ani și au trecut de stadiul „cât costă?”. Tot mai des vor să știe cât timp rămâne bun. O optică mult mai sănătoasă și, pe termen lung, uneori chiar mai ieftină.

Ioana Darie, fondator și designer YODA Interior Design

5. Care sunt valorile YODA Interior Design?

Nu sunt foarte atașată de valorile care sună bine scrise pe un perete. Prefer să se vadă în felul în care lucrăm.

Integritatea înseamnă ceva foarte concret: clientul trebuie să știe ce cumpără, cât costă și cine răspunde. Dacă ceva nu poate fi făcut în bugetul stabilit, spunem înainte să începem, nu când șantierul este la jumătate. Respectul înseamnă să ascultăm înainte să propunem. Iar responsabilitatea înseamnă să nu considerăm proiectul terminat când randarea arată bine. O randare nu trebuie să locuiască acolo, clientul da.

Asta nu înseamnă că estetica e opțională. Un spațiu care arată bine se închiriază mai repede și se negociază mai bine. Doar că frumosul care nu ține la utilizare nu e design, e decor.

6. Care sunt direcțiile companiei pe termen mediu?

Creșterea YODA merge în trei direcții.

Prima este mobilierul la comandă produs în România și integrat din etapa de concept, ceea ce ne permite să controlăm mai bine calitatea, costurile și termenul.

A doua este dezvoltarea unor sisteme pentru investitorii cu mai multe proprietăți. Dacă ai zece apartamente, nu este eficient să reinventezi procesul de zece ori. Ai nevoie de suficientă standardizare încât rezultatul să fie predictibil și de suficientă flexibilitate încât să nu devină generic.

A treia este procurement-ul. Prin magazinul propriu și brandurile pe care le distribuim exclusiv putem controla o parte mai mare din lanțul de livrare.

Practic, vrem ca un client cu zece apartamente să aibă un singur interlocutor de la concept până la predarea cheilor.

7. Care sunt pasiunile dumneavoastră?

Călătoriile, arta și liniștea.

Am însă defectul profesional de a mă uita la spații peste tot. Într-un hotel observ circulația, într-un restaurant lumina, într-un apartament ce funcționează și ce nu. Îmi place că atunci când călătoresc pot face asta fără presiunea unui brief. Unele idei foarte bune au apărut tocmai când nu căutam nimic.

Arta funcționează diferit pentru mine. Uneori un concept întreg poate porni de la o singură piesă.

Iar acasă, după o zi în care am luat câteva sute de decizii mici, luxul meu personal este foarte puțin spectaculos: o carte și să nu mă întrebe nimeni nimic.

8. De la cine ați învățat cel mai mult de-a lungul carierei?

De la oameni foarte diferiți.

Am învățat de la profesorii de design care m-au format tehnic și mi-au transmis că rezultatul bun vine din răbdare, planificare și verificare. Am învățat apoi din proiectele reale, unde am înțeles rapid că partea de concept este, de multe ori, cea mai ușoară. Adevăratul test începe când ideea trebuie produsă, livrată și montată în lumea reală, unde există termene, bugete, pereți care nu sunt întotdeauna unde spune planul și, inevitabil, oameni. De la echipele de execuție am învățat că o idee bună pe hârtie rămâne doar o idee bună pe hârtie dacă nu poate fi construită corect.

Dar probabil cel mai mult am învățat de la clienți. Ei m-au făcut să înțeleg ce vinde, de fapt, YODA. Clientul apreciază că îi gestionăm termenul, bugetul, implementarea și problemele care apar între ele. Nu vine la noi pentru că își dorește încă o problemă frumoasă, el are deja o problemă și vrea să fie rezolvată.

De aici vine și felul în care conduc YODA astăzi: ascult mult, decid repede când am suficiente informații și îmi asum decizia. Întâi înțelegem problema. Abia apoi proiectăm soluția.

____

* conținut sponsorizat