Investitorul în imobiliare s-a axat în ultimul an în special pe investiţii şi mai puţin pe tranzacţii cu terenuri, fiindcă dezvoltatorii duc lipsă de lichidităţi. Ieşeanul a rămas în portofoliu cu toate terenurile de anul trecut, pe care nu a reuşit să le vândă în ciuda faptului că a semnat mai multe contracte cu investitori privaţi şi fonduri de investiţii. Despre proprietăţile care l-au propulsat în „Top Forbes 500 Miliardari“, omul de afaceri spune că s-au devalorizat, pe fondul ieftinirii proprietăţilor. Totuşi, tocmai datorită acestei scăderi a preţurilor Zapodeanu a continuat să investească în imobiliare.
„Am mai cumpărat terenuri în judeţul Neamţ şi în Iaşi. La Neamţ am luat circa 50 de hectare, iar preţul a fost undeva la zece euro pe metrul pătrat. Am ieşit mai ieftin cu 30% faţă de anul trecut“, a precizat Zapodeanu.