Ioan Iacob, cofondatorul Qualitance – preluată recent de francezii de la Alten – se concentrează pe construirea unui nou business de succes. Deși a fost rezervat în legătură cu cifrele și obiectivele imediate ale FlowX.ai, întrucât pregătește o nouă rundă de investiții, am reușit să vorbesc cu el despre exit-ul său și care este, de fapt, viziunea și misiunea noii sale afaceri.
Qualitance, companie românească înființată acum 15 ani de către Radu Constantinescu și Ioan Iacob, a fost preluată recent de grupul francez Alten, implicat în proiecte de inginerie și dezvoltare pentru marii clienți industriali, precum și pentru cei din telecomunicații și sectorul terțiar. Contextul actual reprezintă, practic, un exit total pentru Ioan Iacob, însă de mai bine de un an și jumătate, cofondatorul și-a îndreptat atenția spre un alt proiect. “În momentul în care, în 2019, stăteam de vorbă cu cei de la Revolut și am înțeles că, de fapt, noi avem în mână un motor de construit revoluți pe bandă rulantă și pe care îl irosim în interiorul unei unei companii de servicii, așa cum era cum era Qualitance, am hotărât 6 luni mai târziu să ies din poziția mea de CEO și să devin complet concentrat pe FlowX”, a declarat antreprenorul, pentru Forbes România.
FlowX are la bază o platformă tehnologică no code/full code ce ajută instituțiile financiare să lanseze și să transforme în timp real aplicații digitale strategice, pentru a se adapta rapid nevoilor de piață și a livra o creștere sustenabilă a businessului – reducând timpul și costul dezvoltărilor digitale cu până la 90%. “Rezolvăm într-un mod fundamental problema construcției de aplicații critice pentru zona de enterprise. Știm cu toții că în companiile mari se cheltuie sute de milioane de dolari pe proiecte pentru a construi aplicații interne, aplicații pentru clienți, și de cele mai multe ori rezultatele vin întârziat. Dar sunt sute și sute de milioane de dolari euro risipiți în proiecte de digital transformation și asta este problema pe care FlowX o rezolvă și vine cu câteva inovații tehnologice care sunt pentru prima oară prezente în zona de construcție de soft pentru entreprise”, mai explică Iacob. În urmă cu un an, startup-ul a obținut o investiție de tip seed în valoare de 8,5 milioane dolari, a doua ca mărime de acest tip din Europa. “Am ridicat o a doua cea mai mare rundă seed de investiții din Europa anul trecut în octombrie. În cursul rundei respective, ne-am văzut chiar nevoiți să refuzăm câțiva investitori. Nu voiam să ridicăm o rundă prea mare și să aducem un exces de cash inutil. Și asta a fost tot”, mai povestește el.
Cu un astfel de avânt și experiență, business-ul se extinde rapid, iar la începutul anului, a deschis un birou la Paris. Acum, business-ul se extinde în Statele Unite ale Americii. “În momentul de față suntem în discuții pentru o nouă rundă de investiții. Am avut o evoluție absolut spectaculoasă în aceste 18 luni, cu mult peste așteptările pe care pe care le aveam”.
Printre clienții FlowX se numără Banca Transilvania, OTP Bank și Group, Vienna Insurance Group, iar proiectele continuă și cu alte nume – potrivit reprezentanților, compania poartă discuții inclusiv cu câteva bănci din Top 10 din SUA.