Guvernul trebuie să investească în dezvoltarea serviciilor și produselor românești, a declarat Ioan Drăgan, Deputy CEO Trencadis, care consideră că instrumentele statului român sunt „aproape inutile” față de cele ale altor țări din Uniunea Europeană sau Statele Unite.
„Avem câteva companii importante care din păcate, după ce ajung la succes nu mai sunt relevanți pentru România, mutându-și de obicei operațiunile în afară, în zonele de unde sunt finanțate. Este foarte important ca guvernul să investească în dezvoltarea serviciilor și produselor românești, care să fie competitive pentru export, atât în Uniunea Europeană, cât și la nivel global”, spune Ioan Drăgan.
Instrumentele statului român privind extinderile externe sunt limitate și aproape inutile, consideră acesta, dând ca exemplu participările la târguri sau expoziții internaționale. Pe de altă parte, alte state „invită companiile să exporte”, oferindu-le anumite facilități.
„Aceste instrumente sunt irelevante pentru dezvoltarea unui business global, cel puțin în zona de tehnologie. Nu am reușit să obținem, de exemplu, de la una dintre băncile de stat, care are atribuții în acest domeniu, garanții de participare la licitații în afară. În tot acest timp, alte țări din UE sau SUA au instrumente de contra garanții pentru export, în care statul preia riscul, care practic invită companiile să exporte, pentru că le oferă anumite facilități față de piața locală”, a explicat acesta.