FacebookTwitterLinkedIn

În perioada 1997-2007, Ionuț Dumitrescu a dezvoltat firma de consultanță Eurisko, care a fost cumpărătă, în februarie 2008, de către CB Richard Ellis, liderul mondial imobiliar, actuala CBRE, unul dintre liderii pieței imobiliare. După această tranzacție, Dumitrescu a intrat pe dezvoltare imobiliară, două dintre cele mai cunoscute proiecte fiind clădirile de birouri HQ Victoriei și The Bridge.

Începând de anul trecut, el s-a asociat cu fondatorii One United pentru o nouă divizie de birouri, One Office. Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu au fondat One United, cel mai mare dezvoltator rezidențial de lux, după criză. Cei doi sunt bancheri de profesie, iar, acum mai bine de zece ani, l-au ajutat pe Dumitrescu să vândă Eurisko, prin intermediul boutique-ului de investiții Capital Partners, la care erau parteneri, alături Doru Lionăchescu și Vlad Bușilă. Între timp, Capital Partners a fost preluat de Grupul Financiar Banca Transilvania, devenind BT Capital Partners.

1 + 1 = One: Cum a ajuns One United cel mai mare dezvoltator din spațiile rezidențiale de lux

Noua companie din industrial are în vedere dezvoltarea unui portofoliu de proiecte în București și în țară. Un prim proiect al Element Industrial este Eli Park 1, care va fi construit în două faze, pe un teren cu suprafață de 10 hectare, localizat pe DN 7, la ieșirea din Chitila.

Eli Park 1 va avea o suprafață închiriabilă de 45.000 de metri pătrați de spații de depozitare și birouri. Prima fază, în suprafață de 20.000 de metri pătrați, va fi livrată în trimestrul al doilea din 2019. Suprafața minimă de închiriat este de 2.500 de metri pătrați.

Noul parc industrial este localizat la o distanță de 4 kilometri de centura București, cu acces la un drum național cu patru benzi, DN 7.

Acesta va fi dezvoltat la standard internațional de clasă A, având o înălțime liberă de depozitare de 11,5 m, o ușă de încărcare/descărcare la fiecare 800 de metri pătrați de hală, spații de manevră pentru camioane (35 de metri truck court) și locuri de parcare.

Element Industrial va dezvolta parcuri logistice de clasă A, strategic localizate. Am luat decizia de a demara acest business pe fondul unui consum în creștere, care a determinat dezvoltarea semnificativă, atât a nișei de comerț electronic, cât și a companiilor FMCG”, spune Muler Onofrei, Managing Partener al Element Industrial.

Muler Onofrei este unul dintre cei mai experimentați manageri din segmentul industrial, cu o experiență de peste 16 ani pe piața locală. A coordonat departamentul Industrial din cadrul Eurisko și a condus filialele de pe piața locală a unor dezvoltatori, precum ProLogis, Soravia sau Panattoni. El are o diplomă RICS cu specializare în „Management de Portofoliu” și un MBA de la Kellogg School of Management, Northwestern University.