Grupul Investitorilor Instituţionali pentru Schimbările Climatice, care gestionează active în valoare de 55.000 de miliarde de dolari, a anunțat că industria oțelului întâmpină probleme privind reducerea emisiilor de carbon, transmite Reuters.
Companiile din siderurgie trebuie să stabilească ţinte pe termen scurt, mediu şi lung pentru a atinge țintele de zero emisii și să își ajusteze cheltuielile de capital și investițiile în noi capacități de producție. Complementar, companiile din industrie trebuie să arate că tehnologiile emergente funcţionează şi să publice rapoarte, până în 2022, despre modalităţile de captare şi stocare a dioxidului de carbon şi despre procesele bazate pe hidrogen care pot fi folosite drept alternative.
”Nu ne putem permite să amânăm măsurile – în timp ce tehnologia emergentă are un rol de jucat, raportul AIE scoate în evidenţă că tehnologia existentă poate asigura reducerea cu 85% a emisiilor necesară până în 2030”, a declarat directorul general al IIGCC, Stephanie Pfeifer.
Nouă companii, responsabile de producerea a circa 20% din oţel la nivel global, au stabilit obiective referitoare la reducerea emisiilor de carbon. Cu toate acestea, majoritatea acestora activează în Europa şi Asia, fapt pentru care respectă angajamentele naţionale și reglementările actuale.