FacebookTwitterLinkedIn

Reprezentanţii Spitalului Smeeni din judeţul Buzău, unitate propusă în anul 2010 pentru desfiinţare, au inaugurat cea mai modernă bază de recuperare medicală din regiune, lucrările fiind realizate doar într-un an, cu ajutorul fondurilor europene, potrivit Agerpres.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 3 milioane de euro şi a presupus construirea unui nou corp de clădire în curtea unităţii spitaliceşti şi dotarea imobilului cu aparatură medicală de ultimă generaţie, inclusiv un bazin pentru terapie, care va oferi sprijin unei palete largi de pacienţi.

„Beneficiarii sunt pacienţii care au nevoie de recuperare medicală post-operatorie, accidente, fracturi, pacienţi cu fracturi osteoarticulare, pacienţi neurologici, după operaţie, pacienţi care vor să îşi întreţină starea de sănătate. Este unică pentru că are hidroterapie, ceea ce nu are niciun ambulator de recuperare medicală, are tipuri de proceduri ce nu există în judeţul Buzău. Lista noastră de aşteptare este foarte mare. Valoarea proiectului este de aproape 3 milioane de euro, 2,5 milioane din fonduri europene. Acest spital urma să fie desfiinţat în anul 2010. Pentru acei pacienţi care pot beneficia de două ori pe an câte 10 zile prin Casa de Sănătate, patru proceduri sunt gratuite. Când au nevoie de mai multe proceduri, există pachete avantajoase”, a declarat managerul Spitalului Smeeni, Marilena Dobrescu.

Unitatea spitalicească a reuşit să atragă şi cadre medicale noi, odată cu investiţiile făcute în infrastructură.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania

Foto: Romeo Daniel Lungu