FacebookTwitterLinkedIn

Rețele Electrice România a lansat pe platforma SEAP o licitație cu o valoare estimată de până la 387 de milioane de lei, fără TVA, pentru executarea unor lucrări în instalațiile de înaltă tensiune din Muntenia Sud, Banat și Dobrogea.

Contractele vizează modernizarea și extinderea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în mai multe județe și în municipiul București.

Potrivit companiei, proiectele includ racordări noi, întărirea rețelelor existente, extinderea stațiilor de transformare și dezvoltarea liniilor electrice de înaltă tensiune din București și județele Ilfov, Giurgiu, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași. Licitația este împărțită în trei loturi, corespunzătoare celor trei regiuni operaționale.

Lucrări la linii electrice și stații de transformare

Investițiile vizează atât liniile electrice aeriene, cât și cele subterane. Contractele includ lucrări pregătitoare, sistematizarea terenurilor, intervenții la stâlpi și la echipamentele electromecanice ale rețelei.

În stațiile de transformare vor fi realizate lucrări de demontare a echipamentelor existente și instalarea unor echipamente noi de înaltă, medie și joasă tensiune, precum și a sistemelor moderne de telecontrol și protecție, menite să crească siguranța și eficiența exploatării rețelei.

Contracte pe cinci ani

Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 17 august 2026, iar contractele care vor fi atribuite vor avea o durată de 60 de luni. Compania precizează că toate lucrările vor respecta legislația privind protecția mediului și standardele tehnice în vigoare.

Rețele Electrice România operează aproximativ 136.000 de kilometri de rețele electrice în Muntenia, Banat și Dobrogea, acoperind circa o treime din piața de distribuție a energiei din România. Infrastructura administrată include 293 de stații de transformare și peste 26.000 de posturi de transformare, iar compania derulează un amplu program de investiții pentru modernizarea rețelelor, creșterea calității serviciilor și integrarea standardelor de mediu promovate de grupul PPC.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai