Cautare




, Contributor

Între noi părinții |
|

Interviu cu Dana Rogoz: „Datorită lui Vlad, sunt un om mai bun“

Mamă, actriță, blogger. Om deschis și cald. Cu o frumusețe naturală, atât la chip, dar și în vorbe. Ne-am dorit să o citiți în paginile revistei noastre pe Dana Rogoz și să o descoperiți ca părinte, artist și antreprenor. Pentru că în fiecare dintre rolurile ei din viața de zi cu zi are ceva de spus. Ceva bun și de bine.
Forbes Kids Dana Rogoz-076

Avem în revista Forbes Kids o rubrică constantă care se numește „Și mamă, și antreprenor“, unde femei care și-au transformat meseria sau pasiunea într-o afacere după ce au devenit mame povestesc despre cum își găsesc echilibrul. Tu cum îl găsești?

Cumva, de mică m-am obișnuit să mă împart între mai multe activități. Aveam filmări foarte dese pentru Abracadabra, spectacole, dar în același timp îmi doream să performez și la școală, să nu ratez olimpiada la română și nici concursul de „Sanitarii Pricepuți“. Nu înseamnă că mi-e ușor, că nu mă încearcă sentimente de vinovăție, că nu am insomnii și zile în care tot ce mi-aș dori ar fi să stau în pat și să privesc în gol. Cu toate acestea, nici nu mă pot opri din a mă implica în proiecte în care cred, care îmi aduc satisfacție și împlinire într-un final, dar și mai puține momente de liniște în viața mea.  Pe de altă parte, după vârsta de 30 de ani, pot spune că am fost mult mai selectivă, că am învățat să spun și nu, că am înțeles că e cazul să prioritizez altfel lucrurile în viața mea. Și mi se pare că în ultimii ani chiar am luat decizii bune, care m-au condus unde mi-am dorit.

Ești mamă – mai exact, mama lui Vlad și, în curând, și a unei fetițe. Cum te descrii ca părinte?

Aș spune că sunt un părinte relaxat. Adică nu am stat niciodată lângă pătuț când Vlad era bebeluș să verific dacă mai respiră… mamele știu despre ce vorbesc! L-am luat cu noi peste tot în vacanțe încă de când avea opt săptămâni, încurajându-l mereu să exploreze. Și sunt un părinte care învață continuu să fie un părinte mai bun. De când l-am născut pe Vlad, am trecut printr-un lung proces de autocunoaștere, de care, cred, mă feream înainte. Dar acum am vrut să mă înțeleg cu adevărat, să mă accept, să înțeleg relația pe care am avut-o cu părinții mei, ca să îl pot înțelege mai bine pe Vlad.

Tu și Radu vă potriviți ca stil de parenting sau aveți și păreri diferite?

Absolut. Suntem amândoi foarte implicați în creșterea lui Vlad și luăm anumite decizii în ceea ce îl privește pe care poate că mulți din jurul nostru le condamnă, dar noi îl cunoaștem cel mai bine și, împreună, gândim și simțim la fel.

Vlad te învață lecții? Spune-ne o lecție faină învățată de la el.

Vlad mă învață lecția răbdării…. zilnic! Sincer vorbind, dacă stai să îi asculți, copiii te învață o mulțime de lucruri pe care habar nu le aveai despre tine și despre lume, în general. Datorită lui cred că sunt un om mai bun. Ieri mi-a spus că își dorește „Joacă pe viață! Și după viață! Chiar și în cimitir“. Iar asta mi-a reamintit că noi, adulții, ne luăm uneori prea în serios.

A apărut în ultima perioadă acest concept de timp de calitate petrecut cu copilul! Tu cum îl definești și cum petreci timpul cu Vlad? Ce vă place să faceți împreună?

Timpul de calitate poate fi petrecut oriunde și oricând. Uneori mergem împreună să vizităm un muzeu, dar alteori putem petrece acest „timp de calitate“ la masă, în bucătărie, vorbind. Cred că îți dai seama foarte clar ca părinte când ai un moment – foarte curat- de conexiune cu copilul tău. Nu e suficient să faci multe lucruri pentru el sau cu el, ci să ai acele câteva minute măcar în care să simți că sunteți cu totul acolo, tu și copilul. Acele câteva clipe rămân în amintirea copilului tău pentru mai mult timp. Și în cazul nostru, recunosc că aceste momente sunt mai dese în timpul călătoriilor. Când nu am laptopul cu mine și telefonul este lăsat în camera de hotel, când tot ce vreau e să îl ascult, să îl descopăr, să înțeleg cum îi funcționează mințișoara, atunci avem timpul acela, de cea mai bună calitate.

Cum a primit Vlad vestea că va avea o surioară?

Mai bine decât speram. Să ne înțelegem, el nu a fost genul de copil care să îmi ceară un frate sau o soră. Nu. Pentru el noi trei formăm un univers perfect. Nu îi trebuie nimic altceva. Drept urmare, deși a reacționat bine la gândul că va avea o surioară, sunt perfect conștientă că va trece prin toate stările, inclusiv gelozie și furie. De altfel, în ultima perioadă, în care toată lumea îl întreabă de surioară, a început să nu îi mai convină situația. Și i-am validat aceste stări de nemulțumire, de tristețe. E îngrijorat că „va sta mult lângă tine, mama, nu?“. Și e normal să fie așa, să nu știe exact la ce să se aștepte, cum nici noi nu știm foarte bine.

Povestește-ne puțin despre călătoriile voastre. Îl luați cu voi pe Vlad de când era foarte mic. Veți continua în același ritm și în patru?

Am călătorit foarte mult cu Vlad, într-adevar. Dar nu ne propusesem asta de la bun început. Pur și simplu am descoperit că putem face asta împreună, că acceptăm ușor că vacanțele cu copilul sunt diferite și că presupun prioritizarea nevoilor lui, și ne-am bucurat de ele din plin! Așa că nici acum nu vreau să îmi fac planuri, fără să văd mai întâi cum ne va fi în noua formulă, ce fel de copil va fi EA, cum se va adapta călătoriilor. Vom testa. Cert e că nu mă sperie gândul unei vacanțe în patru în Asia, chiar deloc.

De ani buni, te citim pe platforma danarogoz.com. Bloggul este, de fapt, business-ul tău! Cum îți descrii comunitatea? Ce te întreabă, cel mai des, mamele din comunitatea ta?

Publicul meu a crescut odată cu mine. La început vorbeam pe blog despre haine și ultimele tendințe, acum despre bone și tantrumuri. Sincer, am o comunitate cu care mă mândresc, formată în principal din femei care împărtășesc aceleași valori cu mine și care simt că mi-ar putea deveni oricând prietene apropiate. De altfel, s-a și întâmplat ca o parte dintre prietenele blogului, așa-zis „virtuale“, să îmi devină, în timp, prietene în realitate, în urma unor întâlniri ale vieții.

Știu că MO este un proiect artistic foarte important. Ce-l face atât de special?

A fost o miză foarte mare, atât pentru Radu – fiind debutul lui în lungmetraj, cât și pentru mine ca actriță. A fost primul meu rol principal într-un lungmetraj. Apoi, fiind scenariul și regia lui Radu, cel mai tare îmi făceam griji să nu îl dezamăgesc. Dar a crezut în mine mai tare decât oricine altcineva. Chiar și decât mine. Așadar, a fost cumva cel mai dificil proiect de până acum, poate și pentru că a fost atât de personal. A fost „proiectul nostru“. Iar acum, după ce a circulat pe la multe festivaluri internaționale de film, dar și după felul în care a fost primit în România, simt că MO mi-a adus cea mai mare satisfacție și împlinire profesională de până acum.

În ce piese de teatru te putem vedea în prezent?

La Unteatru, în „Proof“, piesă de teatru în regia lui Andrei și a Andreei Grosu, dar și în „Leonce si Lena“ – regia Eugen Gyemant. La Teatrul Dramaturgilor Români în „Ambasada Iubirii“- regia Marius Bodochi, la TES în „Dibuk“ – regia Chris Simion.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii