Sunt resurse pe care o companie le formează, le dezvoltă, le crește. Iar în momentul în care ecuația oameni – produse – procese – comunicare este construită corect, putem vorbi despre un brand, despre o companie matură. O companie matură pe piața în care activează. În care clienții validează asta, desigur.
De multe ori am avut discuții cu clienții mei sau cu alți antreprenori despre momentul în care este oportun să „ieși” în afara țării, să exporți – hai să zicem așa – brandul către piețe noi. Este o întrebare, aici, dar sunt mai multe răspunsuri. Iar aceastea sunt date de perspectiva din care privești oportunitățile care se ivesc, de capacitatea pe care o ai de a-ți asuma sau nu riscurile pe care le întrevezi sau, pur și simplu, de un anumit tip de asumare a deciziilor.
Nu cred că există o rețetă universal valabilă. Depinde foarte mult de serviciul sau produsul pe care îl vinzi, depinde de piața pe care vrei să mergi, depinde de oamenii pe care te bazezi în propria echipă, dar și de resursele de capital de care dispui, de treptele birocratice pe care trebuie sau ești dispus să le parcurgi. Iar dacă începi să te gândești la extinderea pe piețe externe ai câteva întrebări la care trebuie să răspunzi. Pe cine știi acolo? Vrei sau nu să te asociezi? Cauți un investitor? Este legislația clară pentru domeniul tău de activitate? Ești pregătit să începi de la zero, ca brand necunoscut pe piața respectivă? Mai mult, care este concurența? Dar buyer persona? Cum vei comunica?
Este mai ușor și natural pentru branduri din zona tehnologică sau energetică să iasă în exterior, sunt domenii în care competențele românilor sunt recunoscute în afară, iar piața e ofertantă, cererea mare. Nu e nicio îndoială că a face pasul spre alte țări e o oportunitate. Însă întrebările de mai sus rămân și e recomandabil să avem răspuns la fiecare. La fel pentru firme din construcții, de exemplu, ori cele din industria turismului sau food. Sunt exemple destule în acest sens.
În afară de industria despre care vorbim, mai presus de orice stă personalitatea fondatorului, a celor care conduc și iau decizii pentru firmă. Cel mai des, antreprenorul-owner este cel care „vede” sau își vede brandul în afara granițelor țării, proiectează evoluția brandului acolo, crede în ceea ce a decis, merge mai departe, iar motivațiile sunt diverse.
Și mai sunt și anumite excepții, un fel de logică inversă, dată mai degrabă de considerente practice: și mă gândesc acum la firme – de cosmetice sau wellbeing – care au mers direct afară, construindu-și brandul în exteriorul țării, mai degrabă. De asemenea, dintre clienții cu care lucrez, mă inspiră mult povestea unor antreprenori români care au pus bazele unei firme în domeniul construcțiilor, în Europa de Vest, dezvoltându-se acolo și ajungând în top trei, pe domeniul lor. Desigur, România este în focus pentru dezvoltarea brandului aici, dar iată cum se poate gândi și altfel, apropo de internaționalizare.
Cert este că avem exemple de povești extraordinare scrise de oamenii de afaceri români, în țară, dar și peste graniță. Iar brandurile construite, dezvoltate corect, pe principii de relevanță și autenticitate, cu un sistem de employer branding bine gândit și o comunicare adecvată, vor câștiga. Vor câștiga piețe, clienți, notorietate. Și vor fi mereu exemple de bune practici pentru noi.
În 23 octombrie, la a treia Conferință Romanian Business Leaders Cluj, vom vorbi despre povești adevărate și oameni curajoși care au creat branduri ce au trecut granița. Mai multe detalii despre cum poți participa la eveniment, AICI.
