În aceste condiții, I’Consultants , firmă de consultanță în programe de dezvoltare pentru companii și antreprenori, lansează la București filiala pentru zona balcanică a International Coach Academy (ICA), ce va deveni astfel prima școală de coaching din România certificată și acreditată complet.
Șerban Chinole, trainer și supervizor la ICA susține că marele beneficiu și, totodată, cel mai important motiv de bucurie este că aducând școala în România, un coach determinat să se dezvolte poate obține acreditarea chiar și în mai puțin de un an.
În prezent, coachingul este unul dintre serviciile cel mai des apelate de organizații pentru dezvoltarea internă a echipelor și managerilor, fie că e vorba de creșterea performanțelor angajaților, aplanarea conflictelor, dezvoltarea de echipe noi sau integrarea armonioasă a strategiilor de business.
Odată cu intrarea ICA pe piață, profesioniștii interesați de o acreditare în coaching vor putea să se înscrie la un program nefragmentat, fără a fi nevoie să completeze mai multe cursuri separate pentru a întruni cerințele necesare acreditării la Federația Internațională de Coaching (ICF). Cele trei trepte de acreditare la nivel internațional sunt Accredited Certified Coach (ACC), Professional Certified Coach (PCC) și Master Certified Coach (MCC).
Filiala din Balcani a ICA va începe cursurile în data de 22 februarie 2013 iar programul întreg include 126 de ore, din care 60 se vor desfășura de-a lungul a cinci module, la București, iar restul online, în comunitatea globală. La finalul programului, absolvenții devin coachi certificați și pot accesa o acreditare internațională din partea ICF, adesea o condiție principală pentru ca un coach să poată colabora cu organizații.