FacebookTwitterLinkedIn

Inteligența Artificială și automatizările își fac de câțiva ani tot mai mult loc în viața profesională a angajaților. În timp ce încă există unele îngrijorări privind pierderea relevanței anumitor joburi în favoarea instrumentelor de automatizare, Gen Z demonstrează sinergia dintre AI și abilitățile umane, cu beneficii asupra eficienței proceselor și activităților zilnice, mai ales când vine vorba de task-uri repetitive care nu le pun în valoare competențele și creativitatea.

Stilul de lucru al angajaților Gen Z poate fi cel mai simplu caracterizat într-un cuvânt prin „eficiență”. Aceștia nu își doresc task-uri repetitive, nu vor să stea în ședințe lungi și nu vor să facă lucruri „doar pentru că trebuie”. A devenit viral un clip în care manager-ul îi cere unui angajat Gen Z să îi aducă un număr de coli albe și le primește de la acesta calde. Motivul era că în loc să stea să numere colile respective, a setat imprimanta să scoată numărul exact de pagini fără a le imprima, eficientizând astfel task-ul printr-o idee „out of the box” și uimindu-și managerul. Tocmai de aceea, utilizarea instrumentelor AI sau a celor de automatizare este mult mai firesc adoptată în rândul celor din Generația Z, dar cu siguranță nu se limitează la aceștia.

Utilizarea AI în rândul celor care lucrează la birou înregistrează o creștere remarcabilă.

Un sondaj recent realizat de Slack, care a analizat perspectivele a peste 10.000 de lucrători de birou din diverse regiuni geografice pe parcursul a patru luni, arată că numărul angajaților care folosesc soluții bazate pe AI a crescut cu 24% pe perioada cercetării. Participanții la sondaj au folosit instrumentele AI și de automatizare pentru a-și optimiza sarcinile, pentru a deveni mai productivi, dar și pentru a spori inovația în cadrul activității lor. În acest sens, 80% dintre ei au remarcat îmbunătățiri semnificative ale productivității.

Tendința se observă și la nivel local. Spre exemplu. în campusul YUNITY Park dezvoltat de Genesis Property, compania fondată de antreprenorul Liviu Tudor, există un număr foarte mare de angajați din Generația Z, iar mulți dintre ei folosesc deja tehnologia AI la job. Mai exact, într-un sondaj ad-hoc realizat în comunitatea online YUNITY Park, peste 70% dintre angajații Gen Z au confirmat că apelează la tool-uri AI în activitatea lor.

Cu toate acestea, încă există o reticență în a folosi Inteligența Artificială la job, fie din rațiuni ce țin de competențe sau de securitatea datelor, cât și din unele motive de etică. În plus, adoptarea și integrarea corectă a instrumentelor AI la job trebuie susținute și ghidate și de către management, cu scopul de a elimina anumite îngrijorări sau de a stabili procese mai eficiente de lucru, la care angajații este posibil să nu se gândească.

În tot acest context, pentru cei care s-au născut în era tehnologiei, înțelegerea și adoptarea Inteligenței Artificiale sunt mult mai ușoare. Cu toate acestea sau poate tocmai de aceea, și părerile acestora sunt împărțite. Un studiu publicat de Forbes, la care au participat peste 2.000 de respondenți Gen Z, a arătat că, deși aceștia nu se feresc să folosească tehnologia AI la job, mulți dintre ei se confruntă cu sentimente de vină și teamă de a deveni dependenți de aceste instrumente.

În principal, Gen Z folosește Inteligența Artificială în scopuri de cercetare, generare de idei, creare de conținut și îmbunătățirea CV-urilor, conform sondajului prezentat de Forbes. Un număr mare de respondenți declară că au reușit să-și crească veniturile folosind instrumente AI generative precum Chat GPT sau să devină mai productivi la job datorită acestor „ajutoare”. Totuși, o parte semnificativă dintre ei se teme că vor deveni prea dependenți de folosirea AI sau că, apelând mai tot timpul la tehnologie, nu își vor mai dezvolta propria creativitate. În concluzie, Inteligența Artificială în contextul profesional este benefică atâta timp cât este folosită „cu măsură”, astfel încât să nu înlocuiască creativitatea umană, ci doar să o sprijine. În acest sens, companiile ar trebui să-și pună pe lista de priorități și înțelegerea acestor tehnologii, astfel încât să-și poată ghida angajații să le folosească corespunzător. Iar cei care vor fi cei mai înclinați să o folosească vor fi cu siguranță cei din Generația Z, deci aceștia au cea mai mare nevoie de suport în tranziția către „automatizarea muncii”.