Integrisoft Solutions, producător de aplicații software pentru administrația publică, a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 24,9 milioane de lei în anul 2021, în creștere cu 39% față de anul anterior.
Compania a dezvoltat soluțiile Avansis Online și Mobile, iar în 2021 a implementat aproximativ 20 de proiecte Avansis Online și 15 proiecte Avansis Mobile în cadrul instituțiilor de administrație publică din țară. Valoarea totală a proiectelor s-a ridicat la peste 3,5 milioane de lei.
„Referitor la planurile pentru 2022, ne vom folosi know how-ul acumulat pentru dezvoltarea unui nou produs – CARES, software și aplicație care acoperă complet activitățile de resurse umane și salarizare, soluție ce poate fi implementată atât în administrația publică locală/centrală, cât și în mediul privat. În prezent, soluția CARES este implementată la aproximativ 50 clienți, administrând peste 5.500 de angajați”, a declarat Cristian Trestianu, CEO Integrisoft Solutions.
Pentru 2022, Integrisoft estimează o creștere de 15% a cifrei de afaceri. Compania operează cu două sedii în Bucureşti şi Târgu-Jiu, cu peste 130 de angajaţi.