Un instalator israelian a ajuns în centrul unei povești desprinse parcă dintr-un film de acțiune, după ce a intervenit într-o situație de criză la bordul unui avion Flydubai și a contribuit la salvarea celor 174 de persoane aflate la bord.
Yaniv Hayoun a povestit că informațiile despre accidente aviatice pe care le urmărea la televizor l-au ajutat să înțeleagă ce trebuie să facă în momentul în care aeronava a început să piardă rapid altitudine.
Avionul a intrat într-o coborâre dramatică
Incidentul a avut loc miercuri, la bordul zborului FZ1073, care zbura de la Dubai spre Tel Aviv. Potrivit relatărilor publicate de Associated Press, un copilot l-ar fi atacat și înjunghiat pe comandantul indian Smit Machchhar, după care aeronava a intrat într-o coborâre extrem de rapidă. Avionul, un Boeing 737 MAX 8, avea 174 de persoane la bord.
Deși grav rănit, comandantul a reușit să ajungă la ușa cockpitului și să o deschidă, permițând pasagerilor să intervină. Hayoun și alți pasageri au intrat în cabină și l-au imobilizat pe agresor.
Hayoun a povestit ulterior că l-a prins pe copilot de gât și l-a tras afară din zona comenzilor. În acel moment, aeronava continua să piardă altitudine, iar israelianul a decis să intervină asupra comenzilor de zbor.
„M-am uitat la serial și am știut ce să fac”
Partea neobișnuită a poveștii este modul în care instalatorul spune că a dobândit noțiunile care i-au permis să reacționeze. Hayoun i-a explicat premierului israelian Benjamin Netanyahu că urmărea emisiunea „Air Crash Investigation”, cunoscută și sub titlul „Mayday”, care reconstituie accidente și incidente aviatice.
„Am tras de manșă ca să stabilizez avionul”, a povestit Hayoun. Întrebat de Netanyahu de unde știa ce trebuie să facă, pasagerul a răspuns, râzând, că urmărea emisiunea despre accidente aviatice.
După ce aeronava a fost stabilizată, doi piloți aflați în afara serviciului, care călătoreau ca pasageri, au contribuit la preluarea controlului. Avionul a fost deviat și a aterizat de urgență la Tabuk, în Arabia Saudită.
Toți cei aflați la bord au supraviețuit incidentului. Autoritățile investighează în continuare circumstanțele și motivul atacului, iar oficialii israelieni au prezentat intervenția pasagerilor și a comandantului ca fiind esențială pentru evitarea unei tragedii.
Nu a fost chiar sigur
Intervenția nu i-a aparținut însă unui singur om. Tzvika Manes, directorul unei companii din sectorul financiar israelian, se afla și el la bord împreună cu familia. Soția sa își însoțise fiica la toaleta din partea din față a avionului atunci când a auzit țipetele și lupta din cockpit.
În acel moment, pilotul rănit ar fi căzut prin ușa cockpitului, iar avionul a început să piardă rapid altitudine. Manes spune că pasagerii „au început să zboare” prin cabină din cauza mișcărilor violente.
Mai întâi și-a scos fiica din zona toaletei, apoi s-a dus spre atacator. Fiicele sale strigau: „Nu vrem să murim”.
Manes avea să descrie întreaga experiență drept „un film de groază”. El confirmă că Hayun a ajuns la comenzile avionului și a tras aeronava în sus.
Potrivit mărturiei sale, trei pasageri israelieni au participat direct la imobilizarea copilotului. Lupta pentru a-l ține sub control ar fi durat aproximativ 20-25 de minute, iar la un moment dat au fost folosite inclusiv cabluri de la căști pentru a-l lega.
Foto: profimediaimages.ro
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.