Găsește-ți un hobby transformabil în business
În ultimii trei ani, am întâlnit (și adesea am prezentat în paginile revistelor noastre) oameni cu CV-urile pline de realizări corporatiste, care după cinci, zece sau chiar 15 ani petrecuți în cadrul unor mari companii, au ales să tragă linie și să înceapă un nou capitol creativ din viața lor. Am spus poveștile unor directori de marketing deveniți specialiști în porțelanuri sau maîtres fleuristes și ale unor experți HR transformați în pălărieri de modă-veche; am descoperit directori financiari care și-au deschis magazine vintage, librării virtuale sau magazine de delicatese online, dar și o mulțime de alte personaje din middle și high-management care derulează în timpul lor liber mici activități lucrative bazate pe pasiune.
În cea mai mare parte a cazurilor, micul business începe din joacă, în weekend-uri și după serviciu, transformându-se treptat în cea mai plăcută și autentică alternativă la jobul de zi cu zi. Iar dacă în 2011 – când am semnat în Forbes un cover-story pe această temă, intitulat „Antreprenori part-time” – aveam doar câteva cazuri de succes la îndemână, trei ani mai târziu aud aproape săptămânal câte o poveste de succes care implică un fost corporatist și pasiunea inedită care l-a transformat în antreprenor full-time.
Ce poți face tu:
Mai mult ca oricând, orice curiozitate nativă, pasiune sau talent demult-uitat (sau dimpotrivă: proaspăt descoperit) ar putea deveni, cu puțină muncă și dedicare, un business în toată regula. În 2015, întreabă-te care este acea activitate care ți-ar aduce bucurie, relaxare și o infuzie de creativitate pentru timpul liber, dar care ar putea umple și o nișă la care nu s-a gândit nimeni până acum. Cel puțin nu în felul în care ai putea-o face tu.