Câştigul salarial mediu net în România a fost de 4.254 lei, în luna ianuarie 2023, în creştere cu 15% faţă de aceeaşi lună din anul anterior, dar în scădere cu 3,3% (-144 lei) comparativ cu decembrie 2022, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În prima lună a anului în curs, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut în comparaţie cu luna decembrie 2022, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
De asemenea, INS precizează că scăderile câştigurilor salariale medii nete din luna ianuarie au fost determinate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), cât şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net, la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2, s-au înregistrat după cum urmează: cu 31,3% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, respectiv cu 26,4% în extracţia cărbunelui superior şi inferior; între 18,5% şi 24,5% în fabricarea produselor din tutun, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, industria metalurgică, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale.
Pe de altă parte, cele mai importante creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost consemnate în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), transporturi aeriene (între 6,5% şi 9,5%), respectiv în activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, activităţi de poştă şi de curier, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, construcţii (între 1% şi 5%).
În sectorul bugetar, în luna ianuarie 2023, s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în: învăţământ (+5%), sănătate şi asistenţă socială (+2,8%), respectiv în administraţia publică (+2,7%), în principal ca urmare a aplicării prevederilor legale.
În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu brut, acesta s-a situat, în prima lună din acest an, la valoarea de 6.831 lei, cu 276 lei (-3,9%) mai mic decât în luna decembrie 2022.