FacebookTwitterLinkedIn

Totodată, în intervalul 1 ianuarie – 28 februarie, s-au înregistrat scăderi ale producţiei pentru: unt – cu 198 tone (-10,1%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) – cu 3.263 tone (-8,0%), brânzeturi – cu 429 tone (-3%), şi smântână de consum – cu 267 tone (-2,3%), arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

De cealaltă parte, producţia a crescut la lapte de consum cu 150 tone (+0,2%). În schimb, cantitatea de lapte brut importată a scăzut cu 1.746 tone (-6,4%) în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2021 faţă de acelaşi interval al anului trecut.

Potrivit sursei citate, în februarie 2021 comparativ cu luna precedentă, cantitatea de lapte de vacă adunată de unităţile procesatoare a scăzut cu 6.322 tone (-7,2%). Producţia a scăzut și la următoarele produse lactate: unt – cu 189 tone (-19,4%), brânzeturi – cu 721 tone (-9,8%), şi lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) – cu 370 tone (-1,9%).

În acelaşi timp, producţia a crescut în februarie 2021, comparativ cu luna precedentă, la lapte de consum – cu 1.957 tone (+6,5%) şi smântână de consum – cu 6 tone (+0,1%). Cantitatea de lapte brut importată de unităţile procesatoare a urcat în cu 1.841 tone (+15,6%).