FacebookTwitterLinkedIn

Producţia de energie primară a crescut anul trecut cu 2,9% comparativ cu anul precedent, importurile de resurse energetice au sporit cu 13,8%, consumul intern brut de energie a crescut cu 6%, iar consumul final energetic a înregistrat un avans de 7,9%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform datelor INS, resursele de energie totale disponibile în anul 2021 au înregistrat o creştere faţă de cele din anul precedent, cumulând 43,2 milioane tone echivalent petrol (tep), atât producţia de energie primară cât şi importurile de produse energetice înregistrând creşteri.

Producţia de energie primară în anul 2021, de 22.999.000 tep, a crescut cu 648.000 tep faţă de anul 2020, pe fondul creşterii producţiei de cărbuni şi a energiei electrice din surse regenerabile. Producţia de ţiţei a scăzut cu 150.000 tep (-4,4%).

Consumul final energetic în anul 2021 a crescut cu 1.857.000 tep (+7,9%) faţă de anul 2020, înregistrând creşteri în toate activităţile economice, cele mai semnificative fiind creşterile consumurilor populaţiei, sectorului terţiar şi transporturilor. Ca pondere în totalul consumului final energetic, consumul populaţiei şi-a păstrat primul loc (34,5%), urmat de transporturi şi industrie, cu 27,5% respectiv 27,1%.