Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale s-a redus cu 8,4%, la 4.154, în primele două luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-130 autorizaţii), Sud-Est (-120), Nord-Vest (-63), Centru şi Bucureşti-Ilfov (-43 fiecare) şi Nord-Est (-32). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia (+29 autorizaţii) şi Sud-Muntenia (+21), informează Agerpres.
În februarie 2026, s-au eliberat 2.386 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu o suprafaţă utilă totală de 653.685 mp (+22,8%), în creştere cu 35% faţă de luna ianuarie 2026 şi în scădere cu 8,8% faţă de luna februarie 2025.
Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, 68,2% sunt pentru zona rurală.
În profil teritorial, creşterea faţă de luna precedentă este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Centru (+159 autorizaţii), Vest (+146), Nord-Est (+114), Sud-Muntenia (+70), Bucureşti-Ilfov (+51), Nord-Vest (+42), Sud-Est (+20) şi Sud-Vest Oltenia (+16).
Comparativ cu februarie 2025, se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-8,8%) şi o creştere a suprafeţei utile totale (+8,7%).
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.