După motto-ul franţuzesc „joie de vivre”, noua colecție dă viaţă volumelor şi formelor diferite, în combinaţii neaşteptate și vine cu piese colorate, uşoare, dar mai ales extrem de funcţionale.
Colecția are la bază câteva elemente cheie, printre care redefinirea spațiului exterior, axându-se pe alternanţa interior-exterior, inspirată din cultura asiatică, dar și colaborarea inedită între designerii francezi Nathanael Desormeaux şi Damien Carrette, care au creat, din răşină, scaunul în formă de solniţă, „Racheta/Rocket”. Elemente inovatoare ale colecției sunt și măsuța de cafea „Apa/Aqua”, creaţia lui Berrux, un absolvent al Şcolii de Artă din Dijon, scaunul „Stilou/Pencil”, creat de Cedri Ragot sau seria de produse „Edito”, creată de Sacha Lakic, cu piese discrete, special concepute pentru a salva spaţiu.
„Am ales materiale brute ca marmura, lemnul sau pielea şi ne-am propus să le înţelegem mai bine. În acelaşi timp, am mizat pe linii fluide, armonioase şi uşoare, dar şi pe piese extrem de funcţionale. Cât despre finisaje, unele sunt inspirate din stilul haute couture, cu butoane futuriste”, a declarat Nicolas Roche, directorul colecţiilor companiei.