FacebookTwitterLinkedIn

De la ce vârstă putem aduce un copil la bazinul de înot?!

Cei mai mulți dintre părinți sunt cel puțin surprinși atunci când le spun că bebelușii știu să înoate! Desigur că ar fi cel puțin savuros ca la primul contact cu apa, cel mic să etaleze un desăvărșit bras, dar asta este cu siguranță o scenă din desene animate, nu dintr-un bazin adevărat. De fapt, „bebelușul știe să înoate“ se traduce prin faptul că la 4 luni, atunci când recomand debutul orelor de educație acvatică, sugarul are încă instinctele dezvoltate în mediul acvatic intrauterin. Datorită acestora, adaptarea la bazin are loc mult mai rapid decât în cazul copiilor aduși la bazin la vârste mai mari. În cazul acestora de pe urmă sunt posibile toate achizițiile făcute de copiii aduși la înot de la 4 luni, dar până acolo are loc o etapă de adaptare în care micuțul trebuie să învețe sau să aducă la suprafața conștientului toate acele instincte dezvoltate în uter.

Când învață copilul să înoate?

Procesul învățării unei tehnici de înot – craul, spate, bras
sau fluture, presupune o bună capacitate de coordonare atât a brațelor cu picioarele, cât și a brațelor cu respirația.
Din punct de vedere al dezvoltării psihomotorii la copii, această capacitate de coordonare debutează la 4 ani și se desăvârșește în jurul vârstei de 5 ani. Astfel, procesul învățării unei tehnici de înot poate începe cu succes în jurul vârstei de 4-5 ani.

Când face un copil performanță sau care este pragul când treci copilul de la amator la înotător în cadrul unui club?

Copiii sunt persoane dinamice prin excelență. Metabolismul extrem de eficient le conferă cantități uriașe de energie pe care le pot utiliza în cadrul activităților fizice. Un sistem muscular dezvoltat își va arăta beneficiile pentru tot restul vieții.

E bine ca aceste exerciții fizice să se desfășoare în mod organizat și la intervale regulate de timp pentru o evoluție constantă. Calendarul competițional prevede în cazul înotului, ca și vârstă, pe cea de 10 ani, vorbim aici de competițiile oficiale. Dar pregătirea pentru concursuri începe mai devreme cu ajutorul întrecerilor organizate de cluburi sportive începând cu vârsta de 6-7 ani.

Cum alegem instructorul?

La această întrebare, primul gând se îndreaptă către gradul de pregătire al celui ce va lucra cu copilul, dar și către competențele și experiența profesională ale acestuia în funcție de vârsta copilului. Este știut faptul că există o diferență considerabilă de abordare a copilului sub 3 ani și a celui peste 3 ani din punct de vedere al includerii acestuia într-o activitate sportivă sau educativă. În ceea ce privește copilul sub 3 ani, un grad mare de empatie, dar și o bună cunoaștere a psihologiei copilului mic fac diferența în ceea ce privește adaptarea bună la mediul acvatic. La acestea aș adăugă creativitatea în folosirea materialelor didactice și o bună comunicare cu copilul mic.

Care este frecvența recomandată pentru un copil care face înot de plăcere?

În situația în care înotul este o activitate recreativă și copilul participă și la alte activități sportive, frecvența recomandată este de o ședință pe săptămână. În perioadele în care înotul este singura activitate sportivă practicată, se recomandă 2 ședințe într-o săptămână.

Mergem la înot și iarna?

Cei mai mulți dintre părinți asociază educația acvatică și orele de piscină cu temperaturile ridicate de afară. Din fericire, aceste condiții sunt întrunite independent de temperatura de afară în bazinele destinate acestei activități. În ciuda acestui lucru, nu puțini la număr sunt cei care aleg să amâne prima oră de înot a micuțului de-abia când începe să se încălzească afară.

Chiar dacă nu e neapărat greșit, e bine de știut că progresele de natură fizică, emoțională și intelectuală apar mai rapid atunci când copilul este înscris la înot din primele luni de viață. Prin urmare, orele petrecute la bazin cu cel mic sunt întotdeauna o idee bună, indiferent câte grade arată termometrul. De altfel, pe lângă toate celelalte beneficii ale înotului de la vârste fragede despre care am povestit în alte rânduri, acest sport are un alt avantaj important mai ales în sezonul rece: o asemenea activitate poate contribui la menținerea sistemului imunitar.

Temerea părinților în sezonul rece este că cei mici pot răci dacă înoată iarna din cauza diferențelor de temperatură sau pentru că ies din bazin cu părul și urechile ude. De fapt, răcelile cauzate de aceste două lucruri nu sunt altceva decât mituri. Este adevărat că incidența răcelilor și a gripelor este mai mare în sezonul rece și apar mai des la copii, însă acest lucru se întâmplă din cauza unui cumul de factori. Înainte de toate, virusurile apar mai des în perioada rece decât în cea caldă. De asemenea, tranziția de la toamnă la iarnă poate slăbi sistemul imunitar dacă acesta de pe urmă nu este întârit prin activitate fizică și alimentație corespunzătoare. În cele din urmă, în special în cazul copiilor care merg la grădiniță sau la școală, astfel de neplăceri de sezon apar mai des tocmai pentru că sunt în contact permanent și pentru o lungă perioadă de timp cu alți copii.

Soluția, desigur, nu este să limităm activitățile copiilor în timpul iernii și cu atât mai puțin să îi ținem izolați. Nu trebuie decât să oferim sistemului imunitar al micuților un pic de ajutor, iar înotul poate fi cea mai bună opțiune în acest sens.

Care sunt beneficiile acestui sport?

Educația acvatică are o serie amplă de beneficii, atât pentru o dezvoltare fizică armonioasă, cât și pentru sănătatea emoțională.

-Îmbunătățește funcțiile congnitive ale micuțului. Mișcările specifice din bazin în care micuțul trebuie să își coordoneze mai multe părți ale corpului „împing“ creierul să creeze tipare neuronale mai complexe. În acest context, micuțul își va îmbunătăți capacitățile lingvistice, inclusiv rapiditatea cu care va învăța să citească sau să scrie. Potrivit unui studiu desfășurat în Australia, copiii care învață să înoate din primele luni de viață sunt mai avansați cu până la 1 an față de copiii care nu desfășoară această activitate.

-Îmbunătățește capacitățile sociale. În timpul cursurilor, micuții iau contact direct cu supraveghetorii, cu părinții și cu alți copii. De aceea, ei își dezvoltă de mici capacitatea de a interacționa cu oamenii și de a se adapta foarte rapid într-un mediu nou. Toate acestea la un loc înseamnă, în același timp, că, atunci când vor crește, bebelușii se vor transforma în copii care au încredere în ei și în talentele lor, sunt mai competitivi și se simt mai bine cu propria persoană.

-Este o formă de exercițiu care folosește toți mușchii corpului. Din acest motiv, micuții familiarizați cu bazinul de înot au o structură fizică puternică și armonioasă. Mai mult de atât, o astfel de activitate contribuie simțitor la dezvoltarea și întreținerea cardiacă și pulmonară.

-Îmbunătățește funcțiile motrice. În cuvinte mai simple, acest lucru înseamnă că datorită înotului, copii au funcția de echilibru mai bine dezvoltată, prind mai bine cu mânuțele și își coordonează mult mai ușor mișcările.

-Îmbunătățește considerabil somnul. Cei mai mulți dintre părinți sunt familiarizați cu puseurile de creștere, perioade în care cei mici se dezvoltă văzând cu ochii. Acest lucru înseamnă, în același timp, că cel mic este mai agitat, mai mofturos și doarme mai puțin. Cursurile de înot pot îmbunătăți considerabil aceste momente neplăcute pentru cel mic și pentru părinți, în egală măsură pentru că vor crește calitatea somnului la bebeluși și copii.

-Poate crește pofta de mâncare. Așa cum spuneam mai sus, un astfel de exercițiu implică toți mușchii corpului. De asemenea, mișcările specifice sportului implică un consum mare de energie și, prin urmare, pofta de mâncare a micuțului ar putea crește considerabil, în special la finalul cursului.

-Este una dintre cele mai bune modalități de a combate obezitatea infantilă. Atunci când nu are cauze patologice, obezitatea la copii are drept cauze lipsa de mișcare și o alimentație necorespunzătoare. Din fericire, un bebeluș familiarizat cu înotul are șanse mari să ajungă un copil îndrăgostit de apă și de mișcare, în general.

-Beneficiile emoţionale pe care le presupune înotul sunt foarte importante, mai ales în condiţiile în care şi din punct de vedere psihic copilul se află în dezvoltare. Înotul poate îmbunătăţi starea emoţională, contribuie la scăderea anxietăţiii şi este un factor major în privinţa creşterii încrederii în sine. Acest lucru este dat de faptul că cel mic învaţă să înoate, îşi depăşeşte frica de apă şi câştigă în plus abilităţi de supravieţuitor. Mai mult, înotul poate ajuta copilul să socializeze şi să-şi formeze un grup nou de prieteni printre copiii care merg la bazin.

Un copil care practică regulat cel puțin un tip de exercițiu fizic are o șansă în plus de succes în viață.