
Innoviz Technologies, o companie israeliană care desfășoară activități pe segmentul de științe naturale și inginerie, deschide un centru de cercetare la București. Compania dezvoltă tehnologie pentru mașini autonome și este furnizor de senzori LiDAR și software.
Compania, înființată în 2016, de către Omer David Keilaf, Oren Rosenzweig și Oren Buskila, își are sediul la Rosh Haayin, Israel, și multe sucursale deschise în Germania și SUA. Aproximativ 70% din angajații companiei fac parte din echipa de cercetare și dezvoltare, potrivit Economica.net. Doar în trimestrul al treilea din 2021, compania a alocat un buget de 20,6 mil. de dolari pentru activitatea de cercetare și dezvoltare, din care 3,7 mil. de dolari au fost atribuiți compensațiilor pe bază de acțiuni.
Innoviz Technologies beneficiază de suținători precum SoftBank Ventures Asia, Samsung, Magna International, Aptiv, Magma Venture Partners, Vertex Ventures, 360 Capital Partners, Harel Insurance Investments and Financial Services și Phoenix Insurance Company. Reprezentanții companiei au anunțat recent că Innoviz va fi listată pe NASDAQ (National Association of Securities Dealers Automated Quotations).