Zeci de teste clinice sunt în curs în vederea punerii la punct a unor kituri de depistare mai ieftine şi mai mai performante şi mai ales a unui tratament sau vaccin capabile să lupte împotriva coronavirusului, care a contaminat deja peste 230.000 de oameni şi s-a soldat cu aproape 10.000 de morţi în lume.
”Vom face astfel încât, chiar dacă este produs undeva în lume, vaccinul să fie accesibil tuturor celor care au nevoie în întreaga lume”, a dat asigurări Paul Stoffels, vicepreşedintele Comitetului Executiv al Johnson & Johnson.
”Este o promisiune pe care industria (farmaceutică) o face împreună”, a adăugat el într-o videoconferinţă organizată de Federaţia Internaţională a Producătorilor Farmaceutici (IFPMA).
Formalităţile administrative – precum autorizaţii de lansare pe piaţă – pot fi simplificate şi accelerate în această cursă contra cronometru, iar resursele nu lipsesc şi parteneriate public-privat permit o diluare a riscului financiar legat de investiţiile colosale pe care le necesită cercetarea şi producţia, a explicat el.